Primarul Cristian Stan, dezvăluiri incredibile despre JAFUL reabilitării termice din municipiul Târgovişte!

cristian stan - restante taxe habitat

Situaţie halucinantă la nivelul municipiul Târgovişte pe subiectul legat de reabilitarea termică a blocurilor. Primarul interimar, Cristian Stan, a oferit astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, concluziile incredibile ale analizei întocmite pe lucrările efectuate până la acest moment (perioada 2009-2012). Situaţia, fără a forţa termenii, oferă desenul evident al unui jaf din bugetul public, acompaniat de incompetenţă, indolenţă şi interese financiare directe.

Declaraţiile primarului:

Am făcut o evaluare în teren, dar şi pe documente, a situaţiei. Concluziile pe care le-am tras sunt următoarele:

În mare, sunt mii de metri pătraţi de polistiren decontaţi, care nu există în teren. Sunt mii de metri pătraţi de tablă tip „lindab” achitaţi, dar care nu există pe teren. Sunt lucrări de mii de metri pătraţi care trebuie refăcute din cauza calităţii proaste a acestora. În principal, decontarea pe situaţiile de lucrări s-a făcut pe baza unor materiale cu ponderea foarte mare în oferta financiară. Şi vorbim aici de tabla tip „lindab”, de cherestea şi de polistiren, fără ca, la acest moment, mare parte din aceste materiale să se regăsească în teren. Deci, practic, nu erau puse în operă. Pur şi simplu, se venea cu factura pe materiale şi se deconta.

Edilul a oferit şi câteva exemple din teren. Cum ar fi:

La blocul C1 din Bulevardul Libertăţii, prin situaţii de lucrări aferente lunii octombrie 2009 s-a decontat polistiren de 8 cm grosime în suprafaţă de 400 mp. În proiectul tehnic – rest de executat se prevede o cantitate de 360 mp. Prin urmare, avem în teren doar aproximativ 40 p de polistiren, la această scară de bloc. Şi exemplele pot continua.

Situaţia, deşi una puturoasă de la distanţă, nu a avertizat pe nimeni din conducerea Primăriei, până la acest moment. „Doar” Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis procedurile pe un dosar în cauză, fără ca amănuntele să fie exprimate public, încă. Cristian Stan:

Vreau să spun că, până în momentul de faţă, nu a fost făcut niciun demers legal de către reprezentanţii Primăriei pentru recuperarea prejudiciului, motiv pentru care am înaintat ieri către Biroul Contencios – Juridic o sesizare prin care am solicitat să se ia toate măsurile legale, inclusiv de natură penală, împotriva celor care se fac vinovaţi. Din punctul meu de vedere, sunt întrunite elementele constitutive pentru cel puţin 2 infracţiuni: înşelăciune şi abuz sau neglijenţă în serviciu. Înşelăciune – mă refer la diriginţii de şantier care au prezentat nişte situaţii de lucrări fără nicio legătură cu realitatea, iar neglijenţa în serviciu vizează personalul din cadrul Primăriei, care a tratat cu superficialitate această situaţie.

Primarul interimar justifică demersul său prin intenţia de a face o demarcaţie clară între ceea ce s-a întâmplat în Târgovişte cu reabilitarea termică în mandatele trecute şi ceea ce se va executa în lunile imediat următoare. Municipiul Târgovişte va beneficia în acest an de o finanţare foarte consistentă (a doua, ca valoare, la nivel naţional) – peste 3 milioane lei (citiţi AICI mai multe detalii).

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. mai nea Stane Cristiane matá pe ce lume traiesti bré exista pe lumea asta politic farà sa fure si venisi matá sa ne sputi noua ca ai inventat apa calda acum e si randul matá sa furi sau te vaiti ca au furat altii mai mult ca tine.Ca sa vezi ce procedura aveti de a afla unde s-au cheltuit banii in timpul lucrarilor nu era nici un taliban de-a-l primariei sa controleze bré ?sau era-i ocupat cu alte gainarii sau furiciuni?te trezisi matá mot in frunte sa ne spui noua cat de cretini sante-ti voi politici

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.