Primul autobuz Mercedes Citaro Hybrid este în Târgoviște / transportul public în comun va fi revitalizat (detalii)

Conducerile Primăriei Târgoviște și Consiliului Județean Dâmbovița au fost prezente, astăzi, la prezentarea primului autobuz Mercedes-Benz Citaro Hybrid din lotul de 28 de unități care urmează a susține transportul în comun în municipiu, începând cu luna martie a anului viitor. Vorbim de modelul care a fost votat autobuzul anului 2019 și care are peste 55.000 de unități livrate în toată Europa.

Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște: 

Veți vedea că este o diferență ca de la cer la pământ între actualele autobuze și acesta, care oferă condiții de siguranță și confort. Este o schimbare radicală în bine pe ceea ce înseamnă transportul public în comun în municipiul Târgoviște și este numai începutul implementării celui mai mare proiect din istoria acestui oraș. În afara celor 28 de autobuze, mai avem încă 12 în licitație. De asemenea, foarte curând, probabil în prima parte a anului viitor, vor începe lucrările de construcție a depoului din zona Complexului de Natație, a unei stații de capăt în această zonă (micro 6, fostul sediu AITT – n.r.) și a unei stații de capăt la intrarea în municipiu, lângă Oțelinox. Va fi reabilitat bulevardul Mircea cel Bătrân, bulevardul Regele Carol, strada Gării și pasajul de lângă Pavcom.

Versiunea Hybrid a acestui autobuz și-a dovedit performanțele privind fiabilitatea si rentabilitatea, fiind achizitionat în volume semnificative de catre operatorii de transport din Berlin, Stuttgart, Munchen, Rotterdam, Cracovia sau Madrid. Autobuzele sunt echipate cu:
✅ Senzori numărare călători;
✅ Sistem informare călători audio-video in/out bus – panouri LED;
✅ LCD – 21.5″;
✅ Sistem CCTv interior bus + video exterior – 4 camere interioare si 2 camere exterioare;
✅ Sistem comunicare audio-video sofer-calatori;
✅ Computer de bord;
✅ Echipament de vanzare bilete – instalat în bus, la șofer, cu opțiune de validare;
✅Validator dual;
✅Modul comunicații autobuz-CAN;
✅Terminal controlori;
✅ Automat de reîncărcare bilete (instalat in autobuz);
✅Sistem integrat de gestiune si diagnosticare electronica;
.
Valoarea contractului este de 44.720.680 lei, fara TVA, iar finanțarea este asigurată prin fonduri europene.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.