Purtător de cuvânt PNL Dâmbovița: PDL a beneficiat de protecția Prefectului Caracota la alegeri!

caracota - plaiasu

Iancu Caracota (stanga) și Gabriel Plăiașu (dreapta)

Sinceritate de nedescris? Gafă incredibilă? Și una și alta?

Purtătorul de cuvânt al PNL Dâmbovița, Gabriel Plăiașu, intră în colecția celor mai tari vorbitori politici ai județului cu ultima reprezentație. Totul a plecat de la subiectul solicitării de demitere a prefectului Ioan Marinescu și de la reproșurile concrete ce i se aduc acestuia. „Că aparține Partidului Social Democrat. Este un reprezentant al PSD”, a invocat Gabriel Plăiașu. Chit că Marinescu nu este membru de partid, că nu-i permite legea, Plăiașu a insistat pe motiv, afirmând că „legea e strâmbă” și trebuie corectată.

Întrebat dacă fostul prefect Iancu Caracota, actualul său coleg de partid și copreședinte PNL Târgoviște, a fost „prefect PDL”, Plăiașu a afirmat răspicat: „Da! Asta este viziunea mea. Pe mine, de exemplu, dacă mâine mă pune prefect, nu poți să-mi speli creierul și să-mi spui că nu sunt liberal. Ar fi o blasfemie. Eu așa văd lucrurile. Eu, pe marginea Legii Prefectului, am comentat tot timpul, deși se spune că nu e frumos să comentezi o lege, ci să o iei ca atare și să o aplici. Dacă pui în Parlament un Guvern politic, nu poți să spui că i-ai spălat creierul unuia și l-ai făcut prefect apolitic. Să fim serioși!”

Abia acum urmează frumusețea. Eprimându-și dorința de a avea parte de alegeri corecte, purtătorul de cuvânt al PNL Dâmbovița a recunoscut cu seninătate că actualul său coleg, Iancu Caracota, își proteja partidul (PDL) cu ocazia scrutinelor electorale pe vremea când era prefect!

  • Reporter: PDL a beneficiat de protecția Prefectului în perioada dlui Caracota?
  • Gabriel Plăiașu: Mai mult sau mai puțin.
  • Reporter: La alegeri mă refer.
  • Gabriel Plăiașu: Da, da, da! Am convingerea că s-a întâmplat lucrul ăsta.

Iancu Caracota a fost prefect al județului Dâmbovița în perioada februarie 2009 – mai 2012.

No comment!

 

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.