SEMNAL: „Reprezentanții ANAP mai mult ne încurcă decât să ne ajute”! Cazul comunei Niculești

dorinel soare - niculesti

Primarul comunei Niculești, Dorinel Soare, trage un semnal de alarmă cu privire la dificultățile pe care le întâmpină administrațiile locale în procesul de depunere a proiectelor cu finanțare europeană, probleme cauzate de reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP).

Edilul își motivează frustrarea cu un exemplu concret de la el din comună, un proiect de extindere alimentare cu apă și canalizare în 2 sate (finanțare PNDR), proiect pentru care nu reușește să avanseze cu licitația din cauza modului în care angajații ANAP, observatori în comisiile de evaluare a ofertelor, înțeleg să „ajute”. Practic, printr-o insistență nejustificată pe formă, iar nu pe fond, și fără a fi specialiști pe datele pe care le cer, observatorii ANAP pun bețe în roate, întârzie licitația și creează riscul pierderii finanțării europene.

Am un proiect pe care nu reușesc să-l duc, o licitație pentru extindere alimenatare cu apă și canalizare în 2 sate. Din noiembrie anul trecut și până acum n-am reușit să finalizăm. Motivele sunt și obiective, și subiective. Obiective – din cauza legislației, care este foarte greoaie în această privință, pentru că se cer foarte multe clarificări de la ofertanți. Dar mai e și faptul cu care eu am atenționat și pe cei de la ANAP, și pe cei de la partid – inclusiv cu dna Rovana Plumb am discutat, pentru că dumneaei răspunde de fondurile europene, spunându-i că, mergând în acest ritm cu licitațiile, n-o să reușim noi să absorbim 5,2 miliarde de euro. 

Despre ce e vorba? Avem reprezentanții ANAP ca observatori în comisiile de evaluare a ofertelor și vreau să vă spun cu toată responsabilitatea că mai mult ne încurcă decât să ne ajute. În lege spune că pentru orice autoritatea contractantă este răspunzătoare. (…) La 1.000 de pagini de proces verbal, ca să-l redactezi din nou, îți ia o lună de zile. Mâine o să discut cu doamnele de la ANAP. Eu am înțeles că lucrăm la un proiect împreună, să-l ducem la finalizare. Păi, dacă mă mai duce așa, nu termin nici la toamnă și, deja, a trecut un an de zile. (…) Acolo unde nu se pricep și am specialist, să meargă pe mâna specialistului!

Dorinel Soare spune că e necesară o schimbare de legislație, pentru că problema de la Niculești există în foarte multe administrații din țară.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.