Featured

Sorin Grindeanu vine la Conferința PSD Dâmbovița / Corneliu Ștefan: Îl voi suna personal și pe dl Corlățean și-l voi invita

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, va participa, mâine seară, la Conferința Județeană Extraordinară a Organizației PSD Dâmbovița. Evenimentul este de natură să consemneze oficial susținerea filialei pentru Grindeanu la șefia partidului, respectiv pentru Corneliu Ștefan la funcția de prim-vicepreședinte, la Congresul din 7 noiembrie.

Faptul că Sorin Grindeanu a ținut să fie prezent la Dâmbovița nu este întâmplător; el vrea să ia pulsul organizației din care a plecat singura tentativă de opoziție  – încercarea lui Titus Corlățean de a candida pentru șefia partidului, eșuată în cele din urmă. Corlățean nu a știut/reușit să strângă susținerea minimă pentru o moțiune în fruntea căreia să candideze și a acuzat că partidul este dominat de „tranzacții, frici și calcule personale”. Mai mult, a anunțat că părăsește organizația județeană în dreptul căreia a fost ales senator de 3 ori.

Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a preferat să evite, pe cât posibil, subiectul, declarând că nu este certat cu Titus Corlățean și că-l va invita la conferința județeană de mâine:

Legat de candidatura dlui Corlățean, cel mai bine este să-l întrebați pe dl Corlățean. S-a retras dumnealui, cel mai bine e să-l întrebați pe dumnealui.

Vă spun public aici, nu este niciun scandal în PSD Dâmbovița, nu suntem certați sau eu, personal, nu sunt certat cu dl Corlățean, este senator al județului Dâmbovița și, mai mult decât atât, este o personalitate marcantă a României, a Partidului Social Democrat, un om cu experiență, un om care, întotdeauna, a avut un cuvânt de spus, indiferent de funcția pe care a ocupat-o.

Suntem printre cele mai numeroase delegații de la congres, avem 107 colegi care vor participa. (…) Îl voi suna personal pe dl Corlățean și-l voi invita.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva