Târgoviște: Mâine se aprind bradul și luminițele de Crăciun! Spectacole pregătite pentru luna decembrie

mos-craciun-10

Primăria Târgoviște a anunțat astăzi programul acțiunilor care vor însufleți municipiul în luna decembrie, luna sărbătorilor de iarnă.

Primul și unul dintre cele mai așteptate momente se va întâmpla mâine seară, marți, 5 decembrie: aprinderea bradului și a luminițelor de Crăciun din Piața Tricolorului. Evenimentul, organizat în comun de Primăria Târgoviște și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, va fi completat de un concert al trupei Alesis și unul al Orchestrei Populare „Chindia”.

Primarul Cristian Stan spune că târgoviștenii vor avea parte de surprize frumoase în toată această perioadă, începând cu spectacolul de lumini și ornamentele luminoase care vor împodobi orașul.

Luna decembrie va fi încărcată de spectacole pentru copii. Vor fi piese de teatru („Mica sirenă”, „Motanul încălțat”, „Capra cu trei iezi”, „În căutarea lui Moș Crăciun”). Mai mult, începând cu seara de 6 decembrie și până pe 14 decembrie, vor avea loc concerte de colinde în fiecare seară, iar între 18-23 decembrie vor fi spectacole de crăciun organizate de Centrul Județean de Cultură.

De asemenea, în toată perioada sărbătorilor, târgoviștenii se vor bucura de Târgul de Crăciun amenajat în piață.

Pe data de 15 decembrie va avea loc cel mai așteptat moment al perioadei, sosirea lui Moș Crăciun în oraș.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.