Târgul săptămânal de la Voinești va fi asfaltat cu bani europeni!

targ voinesti

Administrația de la Voinești faci constant pași înainte în privința investițiilor. Dincolo de proiectele foarte mari, asfaltări de drumuri, apă, canalizare, școli, există atenție și pentru alte obiective de necesitate.

Așa se face că unul dintre cele 2 proiecte ale comunei derulate prin Grupul de Acțiune Locală „Valea Ialomiței” vizează modernizarea prin asfaltare a târgului săptămânal existent în satul Voinești, lângă stadion. Vorbim de o investiție de peste 100.000 euro, din care 47.000 euro reprezintă cheltuială eligibilă – bani europeni, iar 55.000 euro contribuția din bugetul local. A fost semnat, deja, contractul de execuție, iar primarul Gabriel Sandu spune că imediat ce vremea de afară va permite, va da ordinul de începere a lucrărilor.

Cel de-al doilea proiect prin GAL pentru care Primăria Voinești a obținut finanțare se referă la reabilitarea și dotarea unui centru de zi pentru copii în satul Gemenea Brătulești. Întreaga valoare este eligibilă – 97.000 euro.

Onoare muncii!

 

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.