Un Babel infinit

Ziua de 7 iunie a fost dominată de imaginile filmice din spectacolul „CUBE” al celui mai important teatru de imagine din lume: Laterna Magika, extensie a Teatrului Național din Praga, Cehia. Un spectacol despre universul uman care se dilată și se strânge în funcție de trăirile interioare și de mediul înconjurător, forțe care acționează cumva antagonic asupra individului. Un eseu vizual și coregrafic care, prin execuția tehnologică sincronizată la milimetru și milisecundă cu mișcarea actorilor, ne-a lăsat fără cuvinte. Apoi, ne-am bucurat din nou de entuziasmul și prospețimea studenților scoțieni de la Edinburgh College în a doua reprezentație cu „Fiecare duine”, „duine” fiind cuvânt arhaic scoțian pentru „om”. Spectacolul regizat de JeungWoo Son, „Medea`s Fantasy”, a fost sensibil și metaforic, în tonuri de roșu și gri. Seara s-a încheiat în acordurile armonioase ale instrumentului handpan, iar artiștii care au jonglat cu focul au smuls „chițăituri” entuziaste din partea copiilor.

Astăzi, seara, începe muzical cu „Sonata Kreutzer”, în regia Directorului Festivalului Mc Ranin. Spectacolul se bazează pe imaginea născută din trăiri interioare.

„Family Lear” al companiei Gabyun Theater din Coreea de Sud urmărește firul epic al binecunoscutei povești despre rege și cele trei fiice ale sale, esențializând personajele. Energicul italian Jonathan Marquis va face din nou o dovadă a echilibrului perfect, de data aceasta așteptând publicul în Centrul Vechi.

Ziua se încheie cu un moment încărcat de emoție când ne vom reaminti cu drag de cel prin fotografiile căruia trăiesc în continuare anterioarele ediții de Babel. Este vorba de Sorin Radu, fotograf de talie mondială.

Încă NE VEDEm la BABEL!

Teatrul „Tony Bulandra”

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.