A avut loc constituirea noii Adunări Eparhiale a Arhiepiscopiei Târgoviștei

DSC_4635

Joi, 12 iunie 2014, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a avut loc, în Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab a Centrului Eparhial, constituirea noii Adunări Eparhiale a Arhiepiscopiei Târgoviştei (2014-2018) şi alegerea noului Consiliu Eparhial. 

După oficierea serviciului religios la Paraclisul Mitropolitan Kretzulescu, s-a desfăşurat şedinţa solemnă, care a fost deschisă de cuvântul Înaltpreasfinţiei Sale, ce a evidenţiat “rolul important al organismelor eparhiale deliberative şi executive în desfăşurarea optimă a misiunii pastorale a Bisericii noastre, precum şi responsabilitatea şi demnitatea cu care Biserica a investit pe cei aleşi în cadrul lor, pentru a contribui la aprofundarea vieţii duhovniceşti în Eparhia noastră”

A avut loc, apoi, prezentarea şi validarea mandatelor reprezentanţilor aleşi, preoţi şi mireni, şi s-a stabilit componenţa celor cinci comisii de lucru. Tot cu acest prilej, au fost aleşi membrii Consiliului Eparhial şi au fost delegaţi cei trei reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Târgoviştei înAdunarea Naţională Bisericească

La finalul evenimentului, Înaltpreasfinţia Sa a reiterat principalele provocări misionare ale perioadei imediat următoare şi modalitatea prin care membrii aleşi ai Adunării şi Consiliului Eparhial pot sprijini lucrarea misionară a Eparhiei noastre. 

Facem precizarea că Adunarea Eparhială este, conform Statutului de Organizare şi Funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhie”.  Ea se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat, cu binecuvântarea Ierarhului locului, şi au fost aleşi, pe o perioadă de patru ani, pentru cel mult două mandate.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

DSC_4615 DSC_4648

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.