Ce se întâmplă în PSD Dâmbovița? Urmează plecarea celui de-al treilea primar? / „E o chestiune de câteva zile”

Acum 2 săptămâni a plecat primarul de la Costeștii din Vale. Ieri, a plecat primarul de la Odobești. Azi, suntem anunțați că și primarul de la Răscăeți are bagajele făcute și se pregătește de o candidatură din partea PNL. Ceva se întâmplă în Organizația PSD Dâmbovița, iar echipa, altminteri foarte numeroasă, de primari începe să se mai subțieze.

Anunțul privind primarul de la Răscăeți, Iulian Buibăr, a fost făcut de senatorul PRO ROMÂNIA, Adrian Țuțuianu, care adaugă și câteva motive și urmări ale acestor plecări:

Celor din PSD, la prima discuție în care încercam să contruim o alianță, le-am spus care sunt primarii care vor pleca. Îi cunosc și eu suficient de bine ca să-mi dau seama că unii dintre ei n-au decât interese personale și se adaptează evoluțiilor politice din mers, fără niciun fel de respect față de alegător. Nu poți să vii în fiecare an cu alt tricou.

A plecat primarul de la Costeștii din Vale, a plecat primarul de la Odobești. Din datele mele, este plecat și primarul de la Răscăeți, e doar o chestiune de câteva zile (până când se va anunța – n.r.). Mai sunt încă 4-5 primari în discuții cu PNL. Adăugați faptul că Sandu Gabriel, primarul comunei Voinești, respectat de toată lumea, a ales o candidatură independentă. Și adăugați faptul că 3 viceprimari importanți, la Brănești, Lungulețu și Șelaru sunt în echipa PRO ROMÂNIA, iar cel de-al patrulea viceprimar, de la Tătărani, nu mai candidează pentru că fiul dânsului este în echipa PRO ROMÂNIA.

Toate astea arată că sunt fisuri în organizație și explică, într-un fel, care vor fi evoluțiile la nivel județean. PSD nu va mai face niciodată scoruri istorice. În al doilea rând, se diminuează șansele pentru PSD de a mai câștiga, în vreun fel, președinția Consiliului Județean. Majoritatea în Consiliul Județean este imposibilă.

De ce au plecat unii dintre ei? Vă dau eu un răspuns: dacă aveau certitudinea realizării unei alianțe PRO ROMÂNIA – PSD, care să câștige Consiliul Județean, ar fi rămas toți pe loc. În condițiile actuale, ei sunt lămuriți că viitoarea guvernare va fi dominată de Partidul Național Liberal, în alianță cu alții, și că soluțiile de dezvoltare a localităților sunt reduse. Ca urmare, încearcă să se atașeze la putere.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.