Conferință Internațională la Universitatea „Valahia” Târgoviște. Două titluri de Doctor Honoris Causa acordate

valahia - conferinta internationala (3)

Universitatea „Valahia” din Târgoviște găzduiește astăzi un eveniment academic de excepție, Conferința Internațională având drept temă „Societatea întemeiată pe cunoaștere. Norme, valori și repere contemporane” – ediția a XI-a. Acțiunea are loc sub organizarea Universității „Valahia” – Facultatea de Drept și Științe Administrative, entrul de Cercetări în Științe Sociale, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița.

Momentul de deschidere a avut loc în această dimineață, cu participarea președintelui CJD – Adrian Țuțuianu, a decanului Facultății de Drept – Livia Mocanu, a invitaților din țară și din străinătate. Trebuie spus că evenimentul se bucură de colaborarea a mai multe universități, alături de „Valahia” din Târgoviște venind Universitatea București, Universitatea din Pitești, Universidad Castilla la Mancha (Spania), Universidad Nacional de Educacion a Distancia (Spania), Universidad Burgos (Spania), Universite Littoral Côte d’Opale (Franța) și alte intituții de cercetări juridice.

Prima parte a conferinței a fost dedicată festivității de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa către 2 profesori universitari: Mircea Duțu – Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română și Marilena Uliescu – membru de onoare al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română.

Onoare muncii!

valahia - conferinta internationala (5)

Prof. univ. dr. Mircea Duțu

valahia - conferinta internationala (6)

Prof. univ. dr. Marilena Uliescu

valahia - conferinta internationala (1) valahia - conferinta internationala (2) valahia - conferinta internationala (4)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.