Cristian Stan: Competitorii politici aleg să se discrediteze în tentativa de a atrage atenția asupra faptului că există!

PSD Targoviste - PES Romania (4)

Lipsiţi de motivaţia unei campanii electorale care să le provoace optimism în perspectiva rezultatelor din 25 mai, unii competitori politici aleg să se discrediteze în tentativa de a atrage atenţia asupra faptului că există. Se încadrează în acest tablou afirmaţiile făcute miercuri, 14.05.2014, în conferinţa de presă a Partidului Democrat Liberal, de către un reprezentant al executivului Primăriei Municipiului Târgovişte, afirmaţii potrivit cărora Partidul Social Democrat încalcă regulile privind desfăşurarea campaniei electorale.

1. Respingem cu hotărâre aceste încercări de denigrare a modului în care Partidul Social Democrat desfăşoară activităţile de campanie electorală, cu precizarea că ne confruntăm cu probleme deosebite care au în vedere încălcarea drepturilor noastre în calitate de competitor electoral.

2. În acest sens, arătăm că afişele electorale aparţinând Alianţei electorale PSD-UNPR-PC, amplasate pe panourile speciale de afişaj electoral, sunt în mod sistematic rupte sau acoperite cu alte mijloace de publicitate electorală.

3. Totodată, punem în vedere organelor competente din cadrul Primăriei municipiului Târgovişte că mai multe materiale de publicitate electorală de mari dimensiuni cuprinzând mesaje de susţinere pentru candidaţii unui anumit competitor electoral au fost amplasate în municipiul Târgoviste, într-o zonă în care amplasarea acestora a fost în mod expres interzisă prin Hotărârea Consiliului Local Târgovişte nr. 106/17.04.2014 pentru aprobarea Regulamentului local privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Târgoviște.

  • Astfel, în cazul în care nu a observat, aducem la cunoştinţa conducătorului Compartimentului Urbanism al Primăriei municipiului Târgovişte, că de aproximativ o săptămână sunt amplasate 2 mesh-uri de mari dimensiuni pe magazinul Mondial, unul orientat către B-dul Libertăţii şi celălalt către Piaţa Tricolorului (ambele chiar în Vatra Istorică a municipiului Târgovişte). Sunt amplasate de asemenea 2 mesh-uri de mari dimensiuni şi pe magazinul Muntenia, unul pe latura dinspre b-dul Mircea cel Bătrân, iar celălalt pe latura dinspre b-dul Independenţei.  Şi tot nelegal sunt amplasate  2 mesh-uri pe clădirea Pavcom, unul orientat spre Bulevardul Unirii şi altul orientat spre şoseaua Găeşti.
  • Faţă de aceste aspecte, precizăm că potrivit Regulamentului local privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Târgoviște, amplasarea mesh-urilor este interzisă în Vatra Istorică precum şi de-alungul arterelor majore: Calea Domnească, Calea Bucureşti, b-dul Independenţei, b-dul Mircea cel Bătrân, b-dul Regele Carol I, b-dul I.C.Brătianu, strada Tudor Vladimirescu, b-dul Unirii, strada Constantin Brâncoveanu, strada Gării, Şoseaua Găeşti.
  • În acest context, faţă de zona de amplasare a acestora, solicităm Primăriei Târgovişte să verifice şi să ne comunice dacă pentru materialele menţionate s-a obţinut AVIZUL PENTRU PUBLICITATE TEMPORARĂ, act administrativ OBLIGATORIU pentru aceste situaţii, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 5 din Regulament şi dispoziţiile art. 6 din LEGEA nr. 185 din 25 iunie 2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, aviz obligatoriu inclusiv pentru mijloacele de publicitate amplasate într-un spaţiu privat.

4. Totodată, vă aducem la cunoştinţă că nu mai puţin de 4 (patru) bannere de publicitate electorală aparţinând altor competitori electorali au fost amplasate  chiar în Vatra Istorică a municipiului Târgovişte, cu încălcarea la modul cel mai direct a dispoziţiilor Regulamentului local privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Târgoviște, noi identificând în plus încă cel puţin 25 de situaţii în care ceilalţi competitori electorali şi-au amplasat bannerele, ori fără aviz de publicitate temporară (dacă ţinem cont de locul în care sunt montate), ori cu încălcarea prevederilor avizelor!

5. Faţă de situaţia prezentată, vă comunicăm că Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC va depune la IPJ Dâmboviţa în cursul zilei de vineri, 16.05.2014, o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, având ca obiect material afişele Alianţei. De asemenea,  vom depune la Poliţia Locală Târgovişte o sesizare privind distrugerea şi acoperirea cu alte materiale de publicitate electorală a afişelor noastre şi vom solicita în mod expres Poliţiei Locale să-şi îndeplinească obligaţia legală de a asigura integritatea afişelor electorale amplasate pe panourile speciale de afişaj. Nu în ultimul rând, vom înregistra la Primăria Târgovişte, în atenţia Arhitectului Şef, o sesizare în care vom evidenţia toate încălcările Regulamentului local privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Târgoviște şi vom solicita luarea măsurilor legale potrivit competenţelor avute!

6. Respingem ferm încercările adversarilor politici de a se face remarcaţi într-o competiţie care îi depăşeşte, dar nu minciuna şi calomnia sunt solutiile. Le întelegem deznădejdea de a fi respinşi de un electorat pe care l-au minţit, trădat şi dispreţuit împreună cu cel care îi inspiră – Traian Basescu, dar nu abuzurile sunt salvarea. Constatăm sărăcia de idei din activitatea lor electorală, dar nu ipocrizia rezolvă acest deficit.

7. În speranţa că apelul nostru va fi respectat şi însuşit ca atare, reafirmăm intenţia de a duce mai departe o campanie decentă, civilizată. În acelaşi timp, îi asigurăm pe cei care şi-au făcut din calomnie şi atacuri o strategie de campanie, că Alianţa PSD–UNPR–PC va şti să reacţioneze de fiecare dată atunci când situaţiile o vor impune.

Cristian Stan – președinte PSD Târgoviște și purtător de cuvânt PSD Dâmbovița

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. Pingback: PSD: Dovezi FOTO de încălcare a regulilor privind afișajul electoral!

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.