De mâine, Complexul Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște trece la ora de vară / noul program

Începând de duminică, 27 martie 2022, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de vară.

Vă așteptăm cu drag la muzeele aflate în administrarea noastră – pentru recreere, dar şi pentru a descoperi multiplele aspecte ale trecutului şi prezentului în plină transformare, oglindite deopotrivă într-o largă varietate de exponate, puse în valoare în expoziţiile permanente şi temporare pe care le găzduim.

Noul program este următorul:

  • Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat de marţi până duminică, între orele 09:00 și 18:30. Ultimul bilet va fi eliberat la ora 18:00. Luni, complexul muzeal este închis.

Având în vedere că se desfăşoară lucrări de restaurare în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, doar ruinele Palatului Domnesc şi Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti se vor putea vizita.

  • Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier Gheorghe Petraşcu, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” și Casa Atelier „Gabriel Popescu”, din localitatea Vulcana-Pandele, pot fi vizitate de marţi până duminică, între orele 09:00 și 17:00. Luni este închis.
  • Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa și Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa pot fi vizitate de miercuri până duminică, între orele 09:00 și 17:00.

În zilele de luni, marţi, primul şi al treilea weekend din fiecare lună, acestea vor fi închise.

  • Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi poate fi vizitat de marţi până duminică, între orele 09:00 și 18:00. Luni este închis.

Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.