Mesajul președintelui PSD Dâmbovița cu ocazia Zilei Mondiale a Educației!

10672212_570956916365968_1898639315496114315_n

De peste două decenii, pe 5 octombrie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei şi a Profesorului, zi pe care UNESCO a desemnat-o ca fiind aceea în care, oficial, se recunoaşte importanţa muncii dascălilor şi a educaţiei, fapt ce îl deosebește pe om de celelalte făpturi însuflețite din univers, căci omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”. Evident, nu se impune să existe neapărat o zi a educaţiei pentru a marca şi pentru a ne aminti de rolul primordial pe care îl are în dezvoltarea armonioasă a personalităţii umane, atât din punct de vedere moral, cât și spiritual, cultural, profesional sau social, deoarece fiecare individ educat adaugă, permanent, un plus de valoare societăţii în ansamblul ei.

Cheia reuşitei profesionale, singura modalitate care poate asigura schimbarea în bine a lumii în care trăim, este reprezentată de existenţa unei educaţii de calitate. Aici intervine profesionalismul şi devotamentul cadrelor didactice, munca neîntreruptă şi perfecţionarea continuă, absolut vitale atunci când îţi doreşti excelenţă. Pentru atingerea acestui deziderat trebuie să existe în permanenţă o legătură strânsă între autorităţile locale, părinţi, cadre didactice şi, nu în ultimul rând, elevi, căci ei vor deveni cetăţenii responsabili, capabili să facă fată unei societăţi cu o dinamică alertă, cu provocări multiple, care pretinde individului pregătire temeinică în efortul lui de a se integra şi de a se adapta concurenţei de pe piaţa muncii.

Având în permanenţă în atenţie faptul că mai sunt multe probleme importante de rezolvat pentru ca sistemul educaţional din România să atingă  standardul dorit,  astfel încât şcoala şi profesorul să se bucure de cel mai înalt prestigiu social, astăzi este o zi festivă în care trebuie să ne amintim cu toţii de dascălii noştri, de cei care ne-au fost călăuză pe drumul devenirii noastre şi care ne-au marcat existenţa în cel mai frumos mod posibil, acela de a ne forma ca oameni, dar, şi să mulţumim tuturor cadrelor didactice care, zi de zi, cu perseverenţă, deplină responsabilitate, inspiraţie şi dăruire, asemenea celor din mitul Peşterii lui Platon, care au reuşit să vadă Soarele, exercită o vocație nobilă: aceea de a modela suflete, de a șlefui caractere, de a făuri oameni.

Mă alătur colegilor mei din Partidul Social Democrat în a aduce un omagiu celor de la catedră, dorindu-le energie, forţă creatoare şi devotament în activitate, asigurându-i de respectul şi preţuirea noastră, încredinţându-i, totodată, că vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru ca sistemul educaţional din România să răspundă exigenţelor noastre, ale tuturor.

Adrian Țuțuianu
Președinte PSD Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.