Universitatea „Valahia” se mișcă în efortul de a (re)deveni atractivă: parteneriate cu Inspectoratele Școlare din Dâmbovița și Călărași

Universitatea „Valahia” are, din luna martie, conducere managerială nouă. Rector este Corneliu Sălișteanu, în dreptul căruia am spus, imediat după alegere, că va avea cea mai mare provocare în a repune instituția pe picioare, după un mandat mai degrabă eșuat (din aproape toate punctele de vedere).

În prima conferință de presă de după alegeri, rectorul UVT a recunoscut momentul dificil în care este plasată „Valahia”, cu investiții blocate sau abandonate și, mai ales, o scădere a gradului de atractivitate pentru tinerii care finalizează studiile liceale. Optimist, Sălișteanu și-a asumat efortul pentru a depăși aceste probleme.

Parte a acestui efort o reprezintă parteneriatele recent încheiate cu Inspectoratele Școlare Județene Dâmbovița și Călărași, în scopul unei colaborări concrete între mediul universitar și cel preuniversitar. Vorbim despre desfășurarea în comun de evenimente culturale și educaționale, proiecte de cercetare, realizarea unor programe de formare și dezvoltare profesională, implementarea stagiilor de practică pentru studenți, promovarea ofertei educaționale a Universității.

Cele două acorduri de parteneriat au fost semnate de Corneliu Sălișteanu, respectiv Adriana Tudose – inspector școlar general al IȘJ Dâmbovița și Roxana Pațurcă – inspector școlar general al IȘJ Călărași.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.