Adrian Țuțuianu și-a depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean Dâmbovița / „MĂ ÎNTORC!”

Senatorul PRO ROMÂNIA, Adrian Țuțuianu, și-a depus, astăzi, candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, pe care a mai ocupat-o în perioada 2012 – 2016. Alături de el, echipa de candidați pentru consilieri județeni.

Mesajul liderului PRO:

Trăiesc un sentiment ciudat. De emoție, de ambiție, de nerăbdare. Din această clădire din spatele meu am făcut lucrurile bune pentru acest județ în perioada 2012 – 2016. Este cea mai bună cartea de vizită pentru mine.

Am strâns peste 30.000 de semnături. Semnături adevărate, strânse din casă în casă, din poartă în poartă, din om în om. Eu n-am dat liste primarilor, n-am dat liste șefilor de instituții, n-am dat liste salariaților ca să le completeze funcționarii din subordine. Eu și colegii mei am fost pe teren.

Le mulțumesc din suflet tuturor celor care au semnat pentru mine, pentru echipa PRO ROMÂNIA Dâmbovița. Le mulțumescu tuturor colegelor și colegilor care, în ultimele 2-3 săptămâni, m-au însoțit pe teren.

Am intrat în această competiție ca să câștig. Și voi câștiga. Pe 27 septembrie, județul Dâmbovița își va recăpăta puterea administrativă de acum 4 ani. Ce se întâmplă astăzi este dramatic din perspectiva dezvoltării și nu ne permitem încă un mandat ratat. Perioada de după 2020 va fi, probabil, cea mai severă din punct de vedere economic, situație care va avea efecte negative asupra bugetului județean. În situații de acest gen, n-avem nevoie de experimente nefericite, de oameni care nu știu și nici nu pot să conducă un județ.

E ciudat să-i aud pe unii candidați cum vorbesc de viziune, de master-planuri și ei nu sunt în stare să citească de pe foile pe care le au în față. E ciudat să-i adu pe alții cum repete ca niște papagali punctajele de la partid, dar n-au nicio idee originală cu care să se identifice. Între ei și Țuțuianu este o diferență de cunoștințe, de experiență, de anvergură profesională, administrativă și politică.

DE CE MĂ ÎNTORC LA CONSILIUL JUDEȚEAN? Pentru că amatorismul și experimentele trebuie să înceteze. Pentru că blatul marilor partide trebuie oprit. Pentru că dâmbovițenii merită un președinte care are idee despre ce înseamnă administrația publică.

Mă întorc ca să salvez proiectul de apă și canal. Sunt 230 de milioane de euro, cu risc major de neimplementare.

Mă întorc ca să salvez proiectul drumului județean de la Moreni – Târgoviște până la Niculești. Sunt 50 de milioane de euro, cu risc de neimplementare.

Mă întorc ca să pregătim și să implementăm, apoi, pe bani europeni proiectele de centuri ocolitoare în zonele urbane: inelul 2 de centură la Târgoviște, centura Moreni, centura Găești, centura Pucioasa – Fieni, centura Titu.

Mă întorc ca să construim la Târgoviște un parc industrial.

Mă întorc ca să salvez proiectul Stațiunii Padina – Peștera, stațiune în care, în acești ani, administrația județeană condusă de PSD, nu a reușit să miște nimic.

Mă întorc ca să aduc investitori de calibru în județ., așa cum am adus ARCTIC-ul sau investitorii de la Mall.

Mă întorc ca să salvez Spitalul Moroeni și proiectele pe bani europeni de la UPU și Ambulatoriu. Mă întorc ca să construim 2-3 centre de îngrijiri paliative pentru oamenii din județ și un spital pentru copiii cu probleme de la Gura Ocniței.

Mă întorc ca să finanțez masiv infrastructura educațională: campusul UVT, școli, grădinițe și creșe.

Mă întorc pentru că, dintre toți candidații, eu am dovedit că știu și că pot. Dintre toți candidații eu am lăsat ceva în urma mea. Dintre toți candidații, eu cunosc acest județ, fiecare sat, fiecare cătun, fiecare uliță și n-am nevoie de GPS ca să ajung într-o localitate.

Mă întorc la Consiliul Județean și le spun tuturor dâmbovițenilor că, dincolo de partide, există OMUL. Și le cer să meargă alături de OMUL Adrian Țuțuianu.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.