Prezent, astăzi, la conferința prin care a fost anunțată semnarea contractului de finanțare pentru proiectul regional de apă și uzată din județ, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a atras atenția asupra modului în care va fi dusă la bun sfârșit această investiție impresionantă. Dincolo de obținerea finanțării, raportat și la problemele și experiențele din trecut, edilul subliniază că, de fapt, efortul abia acum începe:
Au fost prezentați indicatorii acestui proiect; sigur, sunt impresionanți. Eu vreau să abordez problema și dintr-o altă perspectivă: este foarte importantă obținerea banilor, dar la fel de importantă este implementarea. Având în vedere complexitatea deosebită a proiectului, e nevoie de o activitate foarte laborioasă. Este esențial ca execuția să se deruleze în condiții optime din mai multe considerente: accesarea banilor europeni și încadrarea în perioada aferentă accesării acestor bani; asta înseamnă că trebuie să se lucreze, să se facă situații de lucrări, să se factureze. De asemenea, nu trebuie să ignorăm faptul că vor fi lucrări importante care vor genera un anumit tip de disconfort și aici va trebui să fim atenți, să avem discuții cu constructorul, strategii de lucru, astfel încât toate aceste probleme să fie anticipate, depășite și să găsim soluții nu când, deja, ne lovim de problemă.
Mai departe, dar la fel de important, în urma acestui proiect, trebuie ca sistemele de alimentare cu apă, de canalizare să fie profitabile, fără a se genera o majorare de tarif. Lucrul ăsta e foarte important, pentru că, până la urmă, activitatea noastră se realizează în folosul comunităților. Echipei de implementare îi revine cea mai mare responsabilitate pe care a avut-o, până acum, o echipă de implementare. Lucrul acesta trebuie bine înțeles.
Pentru aducere aminte, un discurs de avertisment cu privire la implementarea propriu-zisă a proiectului a avut, în urmă cu 3 ani, la momentul semnării contractului de asistență tehnică, și senatorul (de atunci) Adrian Țuțuianu: vezi aici.
Onoare muncii!
Comentarii recente