Continuă acțiunile comune la Pucioasa: Autorități și simpli locuitori ai orașului – curățenie în zona Stadionului!

pucioasa (6)

S-a întâmplat mai întâi săptămâna trecută, în Parcul Independenței (Central) din orașul Pucioasa, o acțiune comună de curățenie la care au participat – alături de primar, viceprimar, câțiva consilieri locali – locuitori simpli ai orașului, părinți și copii. Aceștia au răspuns apelului lansat de primarul Constantin Ana și au dat o mână de ajutor pentru curățenia din parc.

Primarul a anunțat încă de atunci că acțiunile de acest fel se vor repeta și în alte părți ale orașului. Astăzi, utilajele și angajații Primăriei, cu sprijinul unor agenți economici din Pucioasa, au mers în zona Stadionului. Ca și data trecută, cetățeni ai orașului, locuitori din zona respectivă au venit alături de autorități și au ajutat la curățirea spațiului. O implicare civică pe care orașului Pucioasa nu a mai cunoscut-o, cel puțin în ultimii 8 ani de zile, devine vizibilă și eficientă.

Constantin Ana: Mă bucur că apelul meu a fost înțeles și le mulțumesc acelora care au venit să ne dea o mână de ajutor. Am spus-o și o repet: ce facem aici e un efort de conștientizare că numai împreună putem mișca lucrurile în orașul nostru astfel încât să ne putem bucura cu adevărat că trăim aici. E o schimbare pe care mi-am dorit-o, o schimbare de atitudine, în primul rând, atât a noastră, ca autorități, față de locuitori, cât și a locuitorilor față de urbe. Dacă vom continua acest efort comun, nu avem cum să eșuăm!

Acțiunile comune de curățenie vor continua luni, 25 iulie, în cartierul Fialtură.

Onoare muncii!

pucioasa (1) pucioasa (2) pucioasa (3) pucioasa (4) pucioasa (5) pucioasa (8) pucioasa (9)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.