Cum funcționează alianța PSD – PNL în Dâmbovița: o singură întâlnire în 5 luni de guvernare comună / declarații

Pe 25 noiembrie 2021, Guvernul PSD – PNL – UDMR a fost învestit de Parlament. Alianța între social-democrați și liberali, improbabilă până atunci, a fost justificată prin nevoia de strângere a rândurilor într-un moment de criză regională, națională etc.

În Dâmbovița, alianța (care pare să funcționeze la nivel central) este aproape inexistentă, adică invizibilă, adică PNL este absent total din orice acțiune publică. Nu comunică, nu participă la evenimente în județ, nu laudă, nu critică. Nu există. A avut 3 parlamentari, mai are 2 (pe Virgil Guran – senator și pe Liviu Balint – deputat), după ce Gabriel Plăiașu a plecat în partidul lui Ludovic Orban.

Avem, în schimb, un PSD local hiperactiv, care joacă pe tot terenul și vorbește cu toate gurile: președinte CJD, prefect, primari, parlamentari. Așa s-a întâmplat și astăzi, într-o conferință de presă dedicată programului guvernamental „Sprijin pentru România” (vezi aici toate măsurile), la care au participat, cu prezentări sectoriale, toți vectorii din conducerea PSD Dâmbovița (președintele CJ și PSD – Corneliu Ștefan, prefectul Claudia Gilia, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan, parlamentarii Carmen Holban, Radu Popa, Ionuț Vulpescu și Titus Corlățean).

Ștefan a și fost întrebat, la final, de colaborarea cu liberalii pe plan local. Înțelegeți din răspuns cum funcționează:

Legat de alianța PSD – PNL în județul Dâmbovița, eu mai aștept, încă, sprijin și din partea parlamentarilor PNL. Vedeți, și astăzi, toți colegii parlamentari, prefectul județului, primarul municipiului Târgoviște au venit în fața dâmbovițenilor ca să anunțăm un pachet de măsuri, dar și ceea ce facem în fiecare zi pentru fiecare comunitate locală. În calitatea mea de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și PSD Dâmbovița, îi aștept pe partenerii din PNL să vină mai activi în această alianță. 

Am avut o singură întâlnire la nivelul județului Dâmbovița, acum 2 luni, am așteptat să treacă și 10 aprilie, când au avut alegeri la nivel național, sper să intre într-o logică de alianță.

O întâlnire în 5 luni, de când e alianța. Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.