FOTO-ȘANTIER: Centura municipiului Târgoviște prinde contur / se lucrează (și) la pasajul Petru Cercel

Executivul Primăriei Târgoviște continuă supravegherea din teren a lucrărilor pentru Centura municipiului (am mai spus-o, probabil ultima provocare pentru actuala administrație). Astăzi, primarul Cristian Stan și echipa sa au mers pe șantierul de la pasajul Petru Cercel:

În acest moment, se lucrează la piloni, se cămășuiesc și se toarnă betonul pentru consolidarea pilonilor, urmând ca, în etapa următoare, să se procedeze la montarea grinzilor. Lucrările sunt în grafic, iar pasajul va fi gata în acest an: sensul de mers (pe care se lucrează acum) în luna august, iar, după aceea, va trebui închis celălalt sens și reabilitat, cu precizarea că nu se vor mai da jos grinzile, deci nu va mai fi aceeași muncă.

Se lucrează, în același timp, pe strada Magrini, se lucrează la pasajul spre Aninoasa, în zona Laminorului, avem șantier deschis și pe drumul nou, care face legătura între Șoseaua Mihai Bravu și strada Gimnaziului. Iată că și proiectul de centură, așa cum am spus din momentul în care am semnat cele 5 contracte de execuție, merge foarte bine, spre supărarea majoră a unora care nu vor să se întâmple nimic în acest oraș.

Și, pentru că tot mi-au interzis cei de la PNL să stau prin preajma șantierului de la mall, în spatele nostru avem mall-ul, se vede Carrefour-ul care este aproape gata. Deja, a intrat pe zona de amenajări interioare.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.