PNL Dâmbovița, file din poveste: Domnul Iacob și cei 34.560!

Iacob Ciprian

Săptămâna trecută, în prima și singura conferință de presă în care a apărut de când e președinte – interimar la PNL Dâmbovița (și e de vreun an și jumătate), Mihail Volintiru ne-a explicat că nu și-a propus un procent anume pentru europarlamentarele din 25 mai, ci un număr de voturi: 32.389. Numărul are și o semnificație limpede: atâtea semnături a strâns organizația județeană pentru susținerea listei de candidați. O explicație perfect acceptabilă.

A venit astăzi în conferință de presă domnul Iacob Ciprian, președinte interimar PNL Pucioasa și unul dintre credincioșii lui Volintiru, și ne-a declarat că PNL Dâmbovița și-a propus un număr de 34.560 de voturi la europarlamentare. Am crezut, inițial, că e vreo chestie de umor liberal, accesibil doar inițiaților. Dar nu, domnul Iacob a întărit faptul că e un target extrem de bine conturat:

Știți de ce-am ținut minte? Că e 3,4,5,6 și de-aceea am și ținut minte. În toate documentele noastre apare 34.560 de voturi.

Așadar, copii, ce-a vrut să spună autorul?

  • că e un număr compus din cifre consecutive și, deci, ușor memorabil;
  • că, în rigurozitatea care i-a făcut celebri, liberalii l-au trecut și în hârtiile partidului.

Vă veți întreba, cu firesc neastâmpăr: Dar ce mama dracului reprezintă 34.560? E vreun număr din zodiacul chinezesc? E vreun număr de cont? E numărul de oi pe care le trece în revistă domnul Iacob seara, înainte de adormire? E un număr care i-a purtat noroc în viață sau pe care l-a visat noaptea trecută? Adică, atunci când anunți că vrei să obții 34.560 de voturi, și nu rotundele 35.000 sau 40.000, e decent să oferi și o explicație valabilă (ca cea a lui Volintiru, cu semnăturile).

În sensul celor de mai sus, ca să nu facem bășcălie aiurea, l-am întrebat pe dl Iacob ce înseamnă 34.560, cum a ajuns la numărul ăsta și dacă l-a visat noaptea (eliminând, astfel, una din posibilele explicații). Omul ne-a răspuns:

Să știți că eu nu v-am jignit pe dumneavoastră. Eu nu știu ce-ați visat dumneavoastră azi-noapte, dacă visați că ajungeți aici sau nu, dar vreau să vă revizuiți comportamentul.

L-am revizuit (pe loc) și am întrebat din nou, civilizat, cum s-a ajuns la 34.560. De data asta, dl Iacob a fost limpede:

Ăsta este un număr pe care noi l-am luat în calcul.

Aici, m-am dat bătut și am tăcut. Onoare muncii!

 

P.S: Cu un comentariu adițional, acela că atitudinea domnului Volintiru prinde rădăcini în oamenii din jurul său, și cu dorința civică de a se prezenta cât mai multă lume la vot pe 25 mai, le urez liberalilor dâmbovițeni un călduros 34.560!

Petruț Dumitru

Comentarii

comentarii

2 Comentarii

  1. Pingback: PNL rămâne în zodia numerelor fixe: 5640 de voturi este obiectivul Organizației Târgoviște la europarlamentare!

  2. Pingback: PNL Dâmbovița >>> Victorie, victorie, dar cum rămâne cu 34.560?

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.