Adrian Țuțuianu, mesaj la 1 an de zile de la europarlamentare / validarea PRO ROMÂNIA și marele eșec PSD – Plumb

Senatorul PRO ROMÂNIA, Adrian Țuțuianu, postează, astăzi, un mesaj în 3 puncte cu referire la ceea ce s-a întâmplat acum fix 1 an – alegerile europarlamentare și reperele acelui scrutin. Nu lipsește critica față de modul în care a reacționat PSD Dâmbovița înainte/după acel rezultat:

26 mai 2019. Alegerile europarlamentare. Azi se împlinește un an.

Trei lucruri de referință:

1️⃣ A fost momentul în care PRO România s-a validat ca partid politic, în urma unui scrutin electoral. Am reușit să obținem două posturi de europarlamentar și un scor național de 6,5%, în condițiile în care eram doar o mână de oameni, fără organizații în majoritatea județelor/localităților. Aveam doar entuziasm și mult curaj de a spune lucrurilor pe nume.

În Dâmbovița, am obținut un scor aproape dublu, în aceleași condiții severe: două partide mari (PSD și PNL) cu mulți bani, cu mulți primari, cu mulți oameni în instituții.

2️⃣ A fost momentul căderii groaznice a marelui PSD. O cădere pe care, personal, am anticipat-o cu precizie și pe care, în cvasitotalitatea lor, foștii mei colegi au ignorat-o sau au așteptat-o cu resemnare. Lașitatea multora dintre ei i-a costat acel rezultat din 26 mai 2019.

Cum s-a ajuns acolo nu mai e cazul să repet, am spus-o de o mie de ori. Pe scurt: politica falimentară de cadre a lui Liviu Dragnea, apetența pentru oameni fără coloană vertebrală în dauna celor care-i spunea adevărul în față, alegerea Rovanei Plumb drept cap de listă, toxicitatea pe care o emanau liderii PSD.

În Dâmbovița – dezastru. S-o ai pe Rovana Plumb cap de listă la nivel național și președinte de organizație și să obții cel mai mic scor din istoria PSD e chestiune de Cartea Recordurilor.

3️⃣ Se pare că cei din PSD nu prea au înțeles mare lucru din ce li s-a întâmplat acum un an. Preferă să se mintă singuri („a fost o întâmplare”) și acționează în continuare, unii dintre ei, ca și cum ar fi stăpâni de oameni, proprietari de localități.

În Dâmbovița, sunt obligat să constat cu regret că mulți din PSD trăiesc și astăzi în „epoca Plumb” și văd în PRO ROMÂNIA dușmanul lor politic nr. 1, și nu pe adversarul natural care e PNL. Recent, două personaje responsabile de activitatea politică pe Valea Dâmboviței și-au permis să amenințe membri din PRO ROMÂNIA pentru „vina” de a-și organiza filiale în localitățile lor. Le atrag atenția celor doi că, foarte curând, vor avea o reacție din partea mea și le voi aminti câtă valoare au și cât caracter. Ei fac parte din șerpii pe care-i crește PSD în curte, sperând să-i muște doar pe vecini. Dar știți învățătura.

Altfel, rămâne cum am stabilit: #ProRomânia🇷🇴

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.