Prim-ministrul Nicolae Ciucă a fost prezent, astăzi, în județul Dâmbovița, luând parte la prezentarea proiectului şi recepţia Staţiei de Uscare Gaze Naturale – Grup 145 din comuna Bilciurești. Alături de[Read More…]
Autor: Politica Broastei
De vineri, vom putea merge, din nou, la Cinema „Independența” / program, tarife
Cinematograful „Independența” din centrul municipiului Târgoviște va proiecta, din nou, filme, după o pauză de peste un deceniu, timp în care clădirea, ajunsă în paragină, a fost reabilitată, modernizată și[Read More…]
Târgoviște: Moment bun pentru cumpărarea apartamentelor ANL / reduceri foarte mari față de acum câteva luni (exemple)
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, vine în întâmpinarea chiriașilor din locuințele ANL cu o informare utilă privind oportunitatea cumpărării apartamentelor, în această perioadă. Momentul este unul favorabil, având în vedere[Read More…]
Cum se face alianța PSD-PNL în Dâmbovița? De pe poziții diferite: Îi transmit că noi suntem vioara întâi!
Președintele CJ și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, îi transmite omologului politic de la PNL, senatorul Virgil Guran, că eventualele negocieri la nivel județean vor fi purtate din poziții de forță[Read More…]
Târgoviște: Spectacol de lasere și proiecții înainte de aprinderea bradului și luminițelor Crăciunului
Mulțime de târgovișteni, părinți și copii, în această seară, pe platoul din fața Prefecturii, acolo unde a fost deschisă oficial perioada sărbătorilor de Crăciun prin aprinderea bradului și a luminițelor.[Read More…]
Delegația Primăriei Târgoviște, gest de protest față de amplasarea gardurilor la sărbătoarea Zilei Naționale / mesajul primarului
Am scris aici despre ideea nefericită de a amplasa niște garduri metalice despărțitoare, astăzi, la evenimentul închinat Zilei Naționale. Nu doar noi am remarcat stupiditatea și inutilitatea gestului; în timpul[Read More…]
Ziua Națională, la Târgoviște: garduri inutile și o paradă jenantă (galerie foto)
Ziua Națională a României a fost marcată și la Târgoviște, în Piața Tricolorului, după tipicul obișnuit: slujbă religioasă, mesajele oficialităților, depuneri de coroane și defilarea gărzii. Abatere de la tipic:[Read More…]
Sărbătoarea comunității bulgarilor din Târgoviște / 170 de ani de la ridicarea cartierului „Matei Voievod”
Comunicat de presă Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, 30 noiembrie 2021, alături de vicepreședintele Antonel Jîjîie și administratorul public al județului, Cristian Avanu, la evenimentul organizat[Read More…]
Vernisaj: Expoziție impresionantă de pictură în foaierul Cinematografului „Independența” (galerie)
Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul Tony Bulandra organizează, în perioada 1 decembrie 2021 – 1 februarie 2022, expoziția de pictură a artistului clujean Valentin CODOIU. Deschiderea oficială a avut loc, astăzi, la Galeria de Artă[Read More…]
NU va fi nevoie de certificat verde la căsuțele și caruselul din Piața „Mihai Viteazul” (declarații primar)
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, vine cu precizări față de organizarea, în Piața „Mihai Viteazul” (Casa Sindicatelor) din centrul orașului a unui spațiu dedicat sărbătorilor Crăciunului, cu luminițe specifice, scena[Read More…]






Comentarii recente