Știrea este asta: Director general al Agenției Naționale pentru Locuințe până în urmă cu 4 zile, liberalul dâmbovițean Adrian Chițescu a fost înlocuit de la șefia instituției cu fostul său adjunct, Gabriel Stanciu. Lui Chițescu i s-a transmis direct decizia de către ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, fără o discuție în prealabil.
Hotărârea a venit ca o surpriză pentru dâmbovițean, dar ea pare foarte simplă și cinică. E doar o poliță plătită în contul (încă deschis) războiului pentru șefia PNL, de anul trecut. Chițescu este membru PNL Dâmbovița, din echipa senatorului Virgil Guran, aprig susținător al fostului președinte, Ludovic Orban. De cealaltă parte, noul director ANL este membru PNL Olt, din echipa senatorului Liviu Voiculescu, poziționat de partea lui Cîțu în lupta internă. Echipa câștigătoare, cum ar veni. Așa că totul nu e decât o operațiune de„curățenie” pe frontul deținut, odată, de oamenii lui Orban, fără nicio legătură cu atuurile sau competențele celor măturați.
O concluzie ar fi aceasta: PNL Dâmbovița a devenit irelevant pe scena politică națională, „pedepsit” pentru cum s-a poziționat la congres. Elocvent este faptul că președintele Guran nici măcar n-a știut de schimbarea lui Chițescu, lucru inacceptabil la nivelul unui șef de filială județeană. PNL nu mai are prefect, l-a pierdut și pe Chițescu de la conducerea unei agenții naționale; i-a rămas doar Ion Sorin, secretar de stat în Ministerul Educației – doar că profesorul n-a fost niciodată asimilat lumii politice, fiind privit mai mult ca tehnocrat al domeniului.
Altă concluzie: această lipsă de oameni din structurile de putere de la centru nu e deloc îmbucurătoare pentru județul Dâmbovița. PNL e partid de guvernare și (aproape că) nu contează. Un semn de întrebare și în dreptul PSD Dâmbovița, care nu a reușit, deocamdată, să-și impună oamenii pe care-i avea pregătiți pentru ministere, agenții, instituții centrale. Organizația ar fi meritat cu vârf și îndesat o răsplată în funcții pentru succesul electoral de la locale și parlamentare, dar deciziile întârzie să apară. Un exemplu: numele lui Ionuț Săvoiu a fost dat ca sigur pe postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor; chiar ministrul Sorin Grindeanu a declarat, la Târgoviște, că-l așteaptă să intre în echipa sa cât se poate de repede. A trecut un an de la alegeri, a trecut o lună de la declarația lui Grindeanu și nimic nu s-a întâmplat.
Onoare muncii!
Comentarii recente