Adrian Țuțuianu, replică la UNPR: S-ar putea să ne bată la ușă în ianuarie și-o să-i întreb cum se pot uita în ochii mei!

tutuianu - miculescu

Săptămâna trecută, a apărut în media locală o declarație de presă semnată de președintele UNPR Dâmbovița, Dumitru Miculescu. Declarația nu a fost transmisă și către Politica Broaștei. În material, șeful „interesului național” din județ subliniază faptul că UNPR Dâmbovița nu va face alianță electorală cu PSD și că va avea candidați proprii pentru Consiliul Județean Dâmbovița și pentru toate cele 89 de primării și consilii locale din județ.

Replica PSD a venit astăzi din partea președintelui Adrian Țuțuianu:

Am luat cunoștință de un comunicat al UNPR Dâmbovița, căruia, vă spun, nu i-am găsit nicio logică. Materialul se voia o reacție sau o precizare la ceva ce nu există.

Din rațiuni care țin de relațiile bune pe care le-am avut și le am cu conducerea centrală a partidului, m-am ferit mereu să categorisesc într-un anumit fel o serie de personaje locale. Pot să înțeleg că încearcă să se bage în seamă, pentru a se vedea la televizor, dar, din partea mea, vor avea numai dezamăgiri. Ca să nu-i deranjez prea tare, nici numele nu vreau să le pronunț.

Nu PSD a căutat vreodată pe cineva pentru o alianță, ci întotdeauna lucrurile au stat invers. Nu PSD are nevoie de alianță electorală, cu atât mai puțin la Dâmbovița. N-o să mă hazardez în afirmații, așa cum fac indivizii de care vorbeam, nici nu sunt un as al comunicării publice ca ei. Da ce pot să vă asigur și să-i asigur pe toți e că PSD va câștiga detașat alegerile locale în județul Dâmbovița. Restul este joacă de copii.

Adaug faptul că, la București, discuțiile politice între Dragnea și Oprea continuă pe tema unei alianțe la nivel național. Și le spun domnilor de la UNPR că în luna ianuarie s-ar putea să ne bată la ușă. Și o să-i întreb cum se pot uita în ochii mei. Și o să-i întreb și cum vor face față, unii dintre ei, criteriilor de integritate pe care le avem în cod (n.r. – Țuțuianu se referă la Codul de etică și conduită aprobat miercuri de Comitetul Executiv Național al PSD). Pentru că acest cod de conduită se aplică la PSD, că l-am aprobat, dar se va aplica și la aliații noștri. Și unii sunt vinovați de evaziune fiscală, alții sunt vinovați de fapte de corupție, iar alții sunt cunoscuți ca având strânse legături cu lumea interlopă.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. gheorghe ana says:

    In politica nu faci ce vrei tu,ci ce vor altii!

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.