Eugen Pătrașcu e noul viceprimar al municipiului Târgoviște! Primele declarații

cristi stan - eugen patrascu

Schimbare PSD în executivul Primăriei Târgoviște. Urmare a dorinței lui Ioan Țuțuianu de a părăsi postul de viceprimar, concretizată astăzi printr-o demisie, a fost ales în locul său Eugen Pătrașcu (foto dreapta). Mutare internă în cadrul partidului, fără surprize în votul din Consiliu. Pătrașcu a primit 14 voturi „pentru”. Au fost 3 abțineri și 4 anulate.

Am vorbit cu noul viceprimar despre ce are de gând, cum își ia în primire slujba, cum vede colaborarea cu primarul Boriga, etc, etc… Pe scurt:

Vreau să le mulțumesc colegilor care au avut încredere în mine. Mă așteaptă o perioadă foate grea, mai ales că vin după un viceprimar ca dl Țuțuianu, care a știut să păstreze un echilibru și care a făcut multe lucruri bune pentru municipiu, lucruri pe care eu sunt obligat să le duc mai departe. Mă voi apleca asupra problemelor târgoviștenilor de așa natură încât să se vadă că Partidul Social Democrat are un viceprimar și că ne onorăm promisiunile angajate în campania electorală.

Eu vreau să facem administrație în folosul cetățeanului. Fiecare (primarul, viceprimarul) are sarcinile lui și fiecare trebuie să și le îndeplinească. Sper într-o colaborare corectă.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.