FOTO: Paștele Cailor – Tudorița 2018, sărbătoarea bulgarilor din Târgoviște, unică în țară!

pastele cailor - tudorita (1)

Comunitatea bulgarilor din municipiul Târgoviște a sărbătorit astăzi, în prima sâmbătă a Postului Mare, una dintre cele mai frumoase manifestări tradiționale – Tudorița sau Paștele Cailor. Sărbătoarea, unică în țară și intrată în patrimoniul cultural național al minorităților etnice din România, semnifică anunțul primăverii și începutul muncilor agricole.

Gospodarii bulgari, cu mic cu mare, au îmbrăcat portul tradițional, și-au scos caii, căruțele și șaretele frumos împodobite și au defilat către biserică, pornind de la căminul cultural din cartierul Matei Voievod. Acolo au primit binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. A fost binecuvântată și konceta (un aluat special, în forma unor căluți) pe care femeile au oferit-o bărbaților, iar fiecare dintre ei a rupt-o în 2 părți egale, jumătate pentru bărbat, jumătate pentru calul său.

Programul zilei continuă după-amiază cu un spectacol folcloric românesc și al minorităților naționale (bulgară, greacă, aromână) și un spectacol de teatru pentru copii „Năzdrăvăniile lui Păcală”, la Centrul Cultural „Matei Voievod”.

Alături de gazde, au fost prezenți primarul municipiului – Cristian Stan, președintele CJD – Daniel Comănescu, parlamentarii Adrian Țuțuianu, Claudia Gilia, Oana Vlăducă și Carmen Holban, viceprimarul Cătălin Rădulescu, vicepreședinții CJD – Alin Manole și Luciana Cristea.

Onoare muncii!

pastele cailor - tudorita (2) pastele cailor - tudorita (3) pastele cailor - tudorita (4) pastele cailor - tudorita (5) pastele cailor - tudorita (6) pastele cailor - tudorita (7) pastele cailor - tudorita (8)pastele cailor - tudorita (9) pastele cailor - tudorita (10) pastele cailor - tudorita (11) pastele cailor - tudorita (12)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.