Sâmbătă, la Târgoviște, sărbătoare unică în România: Tudorița sau Paștele Cailor (programul zilei)

pastele cailor 2017 (7)

Sărbătoarea comunității bulgarilor din municipiul Târgoviște, – unică în România – Tudorița sau Paștele Cailor, a ajuns la ediția cu numărul 20. Evenimentul va avea loc pe 24 februarie, după obicei, în prima sâmbătă a Postului Mare.

Gospodarii bulgari vor îmbrăca portul tradițional și vor merge, împreună cu caii lor, la biserică. Acolo primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. Preotul binecuvântează cu apă sfinţită şi konceta (căluţi din aluat de pâine) pentru sănătate. După slujbă, femeile oferă konceta bărbatului, iar acesta împarte în două părţi egale, jumătate o mănâncă el, jumătate o dă calului, pentru a întări legătura dintre ei.

Programul evenimentului de mâine:

  • 10.30 – primirea invitaților
  • 11.30 – defilare în coloană, cu atelaje și cai, către biserica „Sfântul Nifon”
  • 12.00 – slujbă religioasă, sfințirea cailor și a grădinarilor
  • 13.30 – parada cailor și întreceri hipice
  • 14.30 – spectacol folcloric românesc și al minorităților naționale (bulgară, greacă, aromână)
  • 16.30 – socializare la sediul Asociației „Zaedno”
  • 16.30 – spectacol de teatru pentru copii „Năzdrăvăniile lui Păcală”, la Centrul Cultural „Matei Voievod”

Imagini de la Tudorița din 2017

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a lansat astăzi invitația tuturor târgoviștenilor, dâmbovițenilor și celor care iubesc tradiția și frumosul să participe la sărbătoarea de mâine, unică în România: Comunitatea bulgarilor din Târgoviște duce mai departe o moștenire culturală extraordinară. (..) Cred că nu există o comunitate în municipiul Târgoviște care să-și fi păstrat mai bine și mai nealterat tradițiile.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.