Senatorul Valentin Calcan, reacție după adoptarea legii care interzice fumatul în spațiile închise!

calcan

În sfârșit, Camera Deputaților a votat ieri legea privind modificarea L349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.  În stârșit, poți să mergi într-un restaurant sau într-o cafenea și să nu-ți mai umplii plămânii cu fumul de țigară al vecinului de masă.   În sfârșit, fiecare dintre noi, avem o șansă în plus la viață !

Adoptarea acestei legi nu a fost ușoară. Aceasta a fost votată în unanimitate la Senat în data de 8 iunie 2011. Apoi, timp de 4 ani și 6 luni acest proiect a fost blocat în comisiile deputaților. Prea mult timp a trecut pentru o lege atât de importantă! De ce?

Poate pentru că ne-am obișnuit cu toții la acel păgubos “merge și așa”.  În loc să prevenim,  noi reacționăm în urma unor tragedii. De exemplu, legea privind câinii maidanezi stătea prin Parlament uitată de vreme și din păcate, numai în urma tragediei familiei bucureștene care și-a pierdut un copil sfâșiat de un maidanez, aceasta a fost votată.   Sau, un exemplu mai recent, guvernul a reacționat și a dat forță sporită pompierilor numai în urma nenorocirii din clubul Colectiv.

Fumatul însă, nu părea a fi o tragedie. Să fumezi într-un restaurat, lângă un copil sau lângă o femeie însărcinată era un lucru obișnuit.  Poate de aceea legea a stat peste 4 ani pentru a fi în sfârșit adoptată.

A fost făcut un pas important dar se mai pot face și alții. Spre exemplu, în Anglia este deja interzis să fumezi în mașină dacă în interior se află și un copil minor. La noi, încă este posibil!

Senator Valentin Calcan

16 decembrie 2015

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. China White says:

    Gata, ați rezolvat-o și pe asta… România va fi in sfârșit o țară ca afară! Că respirăm milioane de metri cubi de noxe de la mașini, că avem combinate la câteva sute de metrii de grădinițe, că apa de la robinet e otravă, că vreți să ne vindeți averea otrăvindu-ne cu cianuri… nem problem… că nu puteau sta copiii și mamele în baruri din cauza fumului, asta da problemă!

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.