Dâmbovița: Primarii au bani și nu profită de ei pe proiectele finanțate prin OUG 28!

intalnire primari (5)

S-a întâmplat astăzi, în sala mare a Bibliotecii Județene din Târgoviște, o ședință convocată de președintele CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, cu primarii din județ, pe teme ce țin de investițiile derulate în localități prin Priogramul Național de Dezvoltare Locală (OUG 28/2013) sau prin asocieri, precum și de rectificarea bugetară a sfârșitului de an.

Pe ceea ce înseamnă proiecte finanțate prin OUG 28/2013, președintele CJD și-a exprimat din nou nemulțumirea față de gradul mic de decontare a lucrărilor din partea primăriilor: Avem decontate la momentul ăsta 31,4 milioane lei din 55 de milioane (alocate de la începutul anului). Nu-mi vine să cred! Păi când vreți să facem ordine și în subiectul ăsta? Sunt lucrări care n-au fost abordate și pentru care nu s-a decontat un leu. Credeți c-a fost ușor să aducem acești bani? N-a fost ușor, n-a fost deloc ușor, am stat pe la uși săptămâni întregi. (…) Treaba voastră, eu nu pot să fac mai mult decât să aduc bani.

Există nu mai puțin de 22 de localități care n-au făcut nicio decontare pe proiectele pe care le au în finanțare (drumuri, școli, apă, canalizare): Băleni, Bărbulețu, Buciumeni, Bucșani, Ciocănești, Cobia, Corbii Mari, Cojasca, Dărmănești, Găești, Lucieni, Lungulețu, Petrești, Pietrari, Răcari, Râu Alb, Slobozia Moară, Șelaru, Tărtășești, Târgoviște, Titu, Vulcana Pandele. Lor li se adaugă și altele cu decontări parțiale, dar nesatisfăcătoare față de obiectivul major, acela de a aduce cât mai mulți bani guvernamentali, prin program, în județul Dâmbovița.

Onoare muncii!

intalnire primari (6)intalnire primari (1) intalnire primari (2) intalnire primari (3) intalnire primari (4)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.