Dâmbovița: Primarul PNL de la Petrești >>> Eu n-am simțit că sunt în Opoziție!

andrei lucian - petresti

S-a întâmplat astăzi o vizită de lucru a președintelui CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, în comuna Petrești. Alături de primarul Lucian Daniel Andrei (PNL), șeful administrației județene a mers pe șantierele proiectelor finanțate prin OUG 28/2013 sau prin asocierile CJD – Consiliul Local Petrești. Momentul a fost folosit de Țuțuianu, lider al PSD Dâmbovița, pentru a le transmite un mesaj șefilor PNL care l-au acuzat de mai multe ori că primarii lor nu sunt sprijiniți de la „județ”:

Aveți încă un exemplu că eu tratez primarii în mod egal, pentru că mă interesează, dincolo de culori politice, implicarea oamenilor în realizarea de proiecte – și aici avem un primar care s-a implicat foarte mult. Avem 2 asocieri în derulare, avem OUG 28 în derulare, am finalizat o primă parte din lucrările de canalizare tot pe OUG 28 și grădinița de la Petrești. Pe zona de drumuri județene, drumul de la Pătroaia la Ionești (DJ 702G) este integral asfaltat. (…) Eu îl felicit pe primar pentru insistență, pentru buna colaborare pe care am avut-o în acești 3 ani și jumătate și sper să colaborăm și în următorii 4 ani și jumătate în interesul comunităților locale și județului Dâmbovița.

La rândul lui, primarul de la Petrești a declarat că nu a fost dezavantajat în vreun fel pe criterii politice în perioada de când președinția Consiliului Județean a fost preluată de Țuțuianu:

Eu pot să vă spun că n-am simțit că sunt în Opoziție. (…) Din punctul meu de vedere, nu consider că au fost discriminări politice.

Comuna Petrești are în derulare 2 proiecte în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița pentru modernizarea drumurilor locale și alte 3 proiecte finanțate prin OUG 28/2013 (canalizare, drumuri locale și grădiniță).

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.