Dâmbovița: Producătorul SUN GARDEN – investiție de 8.000.000 euro în Parcul Industrial Priboiu!

sun garden

Încă o știre pozitivă pentru județul Dâmbovița, din punct de vedere al perspectivelor de dezvoltare și creștere economică. Societatea comercială Sun Garden, care desfășoară, la Pucioasa, o activitate impresionantă în producția de textile (aprox. 1.200 angajați) vrea să dezvolte o capacitate economică destinată producției și prelucrării de spumă poliuretanică. Locația aleasă este Parcul Industrial de la Priboiu.

În acest sens, societatea a înaintat o cerere (aprobată la ultima ședință de Consiliu Județean) pentru concesionarea a 10 hectare de teren, iar președintele CJD, Adrian Țuțuianu, spune că intențiile sunt de a suplimenta această suprafață cu încă 2 hectare.

Au vrut zece hectare, inițial, iar din discuția pe care am avut-o imediat după ședința Consiliului Județean de săptămâna trecută, sunt interesați să mai liciteze încă 2 hectare și să construiască, în 2 ani de zile, peste 20.000 mp de hale de lucru!

Potrivit proiecției de dezvoltare a investitorului, Sun Garden estimează un număr minim de aproximativ 500 de angajați în următorii 2 ani, cu posibilitatea de dezvoltare a peste 1.000 de noi locuri de muncă! Valoarea estimată a investiției este de 8.000.000 euro!

Intenția de dezvoltare a Sun Garden este a doua știre foarte bună din ultimele zile, după ce președintele CJD a anunțat că firma ARCTIC va ridica lângă Târgoviște, la Ulmi, cea mai mare fabrică de mașini de spălat din Europa, investiție echivalentă cu crearea a 2.500 de noi locuri de muncă.

 Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.