Dragoș Militaru, noul antrenor al Chindiei Târgoviște – primele declarații / obiectiv, condiții

Dragoș Militaru (în cămașa albă)

Noul antrenor al Chindiei Târgoviște este Dragoș Militaru. A fost antrenor la Unirea Dej timp de 3 ani, preluând echipa când se afla pe ultimele locuri din Liga 3. În vara anului 2021 a promovat-o pe Unirea Dej în Liga 2, iar în primul sezon de Liga 2, echipa a încheiat sezonul pe locul 9. În stagiunea recent încheiată, tehnicianul de 33 de ani a dus-o pe Unirea Dej chiar în play-off, acolo unde a terminat pe locul 6. Performanța este considerată una dintre marile surprize ale ligii secunde.

Tehnicianul a fost prezentat, astăzi, laolaltă cu noul președinte – Andrei Cordoș și restul staff-ului sportiv și administrativ. Militaru a vorbit despre condițiile de la noua echipă și despre obiectiv:

Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și în ceea ce dânșii cred că pot să fac. Nu cred că este cel mai bun moment al echipei din ultimii 4 ani, știu asta, dar în viața oricărei echipe există și momente de genul. N-aș vrea să mă mai gândesc sau cineva să se mai gândească la ce-a fost în trecut, ci la ce o să fie de-acum înainte, pentru  asta am fost adus. Pentru mine, e un mediu în care pot să-mi expun mult mai bine ideile pe care le am și să continui munca pe care am făcut-o în ultimii 3-4 ani de zile. Ăsta ar fi un motiv pentru care am ales să vin aici. Există și un obiectiv (promovarea) și, totdeauna, eu nu mi-am dorit lucruri mărunte, ci lucruri mărețe.

Partea financiară nu m-a interesat niciodată de când antrenez, pentru că n-am vrut s-o pun pe primul plan. În orice discuție pe care am avut-o, am vorbit despre ceea ce pot eu să fac și să dau la antrenament și ceea ce pot să le cer jucătorilor. Sunt condiții mult mai bune (decât la Unirea Dej – n.r.), sunt condiții de Liga 1, acest stadion este nou și unul dintre cele mai frumoase.

Citiți și: Primele declarații ale lui Andrei Cordoș, noul președinte al Chindiei Târgoviște

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.