Președintele CJD, întâlnire de lucru cu primarii și constructorii!

intalnire primari (2)

Astăzi, 8 martie 2016, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, s-a întâlnit la sediul instituției cu primarii localităților dâmbovițene și constructorii obiectivelor de investiții aflate în derulare, cu finanțare prin OUG 28/2013, bugetele locale (inclusiv asocieri) și Administrația Fondului de Mediu.

În cadrul întâlnirii au fost analizate stadiile fizice ale lucrărilor în curs și, totodată, au fost stabilite unele măsuri în vederea inițierii lucrărilor la noile obiective de investiții.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a prezentat o sinteză a structurii Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), solicitând unităților administrativ-teritoriale să respecte criteriile de eligibilitate pentru finanțare, în acest sens, făcând referire și la câteva cazuri în care nu au fost prezentate documentele necesare.

De asemenea, șeful administrației județene a făcut apel către constructorii invitați să respecte prevederile contractuale și documentațiile tehnice și economice în vederea executării unor lucrări de calitate.

Întrucât condițiile meteorologice se anunță a fi favorabile, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a recomandat să se emită ordinele de începere  și reluare a lucrărilor.

Precizăm că, în ceea ce privește lucrările noi, în perioada 2015-2016 au fost transmise către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) solicitări de includere în PNDL a unui număr de 90 de obiective (drumuri județene, drumuri locale, instituții publice, apă, canalizare, unități de învățământ). Consiliul Județean Dâmbovița a trimis adrese tuturor primăriilor din județ, prin care acestea au fost informate cu privire la posibilitatea depunerii de proiecte.

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.