Primarii PSD Dâmbovița fac zid în jurul lui Adrian Țuțuianu! Declarație de susținere și semnături

Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, are susținere totală din partea Organizației. Și nu doar a unui for restrâns, ca Biroul Permanent Județean, ci din partea acelora care aduc mereu voturi, încredere și stabilitate unui partid, primarii.

O declarație de susținere din partea primarilor PSD Dâmbovița, dublată de un comunicat al Ligii Aleșilor Locali ai PSD Dâmbovița a fost publicată astăzi, fapt care dă președintelui organizației argumentul sprijinului de care se bucură. Alături de primari, și conducerea Consiliului Județean – președinte și cei 2 vicepreședinți – este alături de Țuțuianu.

Scrisoare primari:

Primarii Partidului Social Democrat din județul Dâmboviţa, alături de conducerea Consiliului Judeţean, luând act de declarațiile liderilor centrali ai partidului, precum și de apariția în presa centrală a unor discuții care au avut loc în cadrul Organizației PSD Dâmbovița, emitem următorul punct de vedere:

  1. Toate discuțiile care fac obiectul înregistrărilor au avut loc în interiorul partidului, în cadrul întâlnirilor conducerii organizației județene cu primarii, viceprimarii, consilierii județeni și consilierii locali, la solicitarea acestora, cu privire la dezbaterile din cadrul CEX național.

  2. Ne delimităm de atitudinea colegilor noștri, care și-au permis să înregistreze discuții din interiorul partidului și apoi să trimită aceste înregistrări unor televiziuni naționale, cu scopul vădit de a discredita atât liderul organizației cât și organizația PSD Dâmbovița.

  3. Vom apela la toate mijloacele legale pentru a identifica acele persoane care au realizat, sau care au dispus să se facă aceste înregistrări și vom proceda la sancționarea lor conform Statutului PSD. Aceste practici sunt de condamnat și au fost condamnate inclusiv de liderul partidului, domnul Liviu Dragnea.

  4. Scrisoarea semnată de președintele Adrian Țuțuianu, ca și punctele de vedere exprimate în cadrul CEX Național al PSD și în cadrul ședințelor PSD Dâmbovița, au deplina susținere a primarilor PSD. Îngrijorările sale cu privire la situația partidului și direcția în care acesta se îndreaptă sunt și îngrijorările membrilor și simpatizanților PSD. Nemulțumirie exprimate de președintele Adrian Țuțuianu cu privire la activitatea unor miniștri sunt semnalate inclusiv de membri PSD Dâmbovița, în numeroase rânduri și se bazează, în special, pe faptul că în campaniile electorale au fost asumate o serie de promisiuni pentru îndeplinirea cărora depindem de sprijinul Guvernului, și care, nici până azi nu și-au găsit rezolvare (situația industriei de aparare din județ, situația drumurilor nationale, situația stadionului din municipiul Târgovişte etc).

  5. Nu este nevoie de niciun sondaj de opinie pentru a observa că PSD se află într-o situație dificilă și că suportul popular de care am beneficiat în anul 2016 a fost considerabil diminuat din cauza modului discreționar în care este condus partidul și din cauza slabei performanțe a unor membri ai Guvernului.

  6. Cerem tuturor liderilor partidului să înceteze atacul la președintele PSD Dâmbovița, organizație de referință, care a obținut în toate bătăliile politice rezultate remarcabile, inclusiv acum situându-se pe locul II pe țară, transmițându-le că Adrian Țuțuianu are întreaga noastră susținere și  că este condamnată la eșec orice tentativă de înlocuire a acestuia de la conducerea Organizației PSD Dâmbovița, înlocuire care ar echivala cu distrugerea unei echipe puternice şi cu cel mai mare favor făcut adversarilor noştri politici, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. Târgoviștea a intrat în folclorul de după 1989 cu „zidul” ei pentru Ceaușescu
    s-au pus primarii dâmbovițeni pe strîns de semnături pentru un alt „zid”?
    de urmărit… 😉

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

}