Programul RABLA LOCAL începe astăzi / 1000 de autovehicule uzate vor putea fi casate la Târgoviște

Începând de astăzi, de la ora 10.00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local.

Rabla Local este programul prin care românii pot casa maşini mai vechi de 15 ani, fără obligaţia de a cumpăra una nouă, primind la schimb suma de 3.000 lei. Singura condiţie este că, timp de 3 ani de la obţinerea banilor, beneficiarul programului nu va putea cumpăra o maşină cu o normă de poluare mai mică de Euro 5. În cadrul programului Rabla Local, ministerul Mediului va suporta 80% din buget, prin Fondul de Mediu, iar 20% va fi suportat de către autoritatea publică locală. Rabla Local se va desfăşura doar prin autorităţile publice locale care decid să participe la program. Potrivit ministerului, sunt, deja, peste 500 de primării înscrise în program.

Între acestea, și Primăria Târgoviște. 1000 de autovehicule uzate vor putea fi casate de către târgovișteni, în schimbul a 3000 de lei pentru fiecare autovehicul, a anunțat primarul Cristian Stan.

Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT).

Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local sunt detaliate pe site-ul AFM la următorul link: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php.

Este considerat eligibil un solicitant care îndeplinește următoarele condiții:

  • este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;
  • deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
  • nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
  • nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
  • nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
  • se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
  • se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
  • este înregistrat în evidenţele fiscale ale primăriei;
  • la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
  • are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
  • conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.