Se cere demiterea inspectorului școlar general! Avertisment către șefii Direcției Silvice și Finanțelor Publice pentru acțiuni în contul PNL!

alexandru oprea 2

Alexandru Oprea, secretar executiv al PSD Dâmbovița

Secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea, avertizează mai mulți șefi de instituții din județul Dâmbovița cu privire la acțiunile lor politice sub steagul Partidului Național Liberal. Cei vizați sunt inspectorul școlar general Ion Sorin, candidat PNL Dâmbovița pentru Senat, pentru care se cere demiterea din funcție, respectiv șefii Direcției Silvice Dâmbovița – Costel Preda și ai Direcției Finanțelor Publice Dâmbovița – Emilian Rusu, care sunt avertizați public cu privire la presiunile pe care le fac asupra angajaților că să susțină PNL.

În cazul inspectorului școlar, cererea de demitere vine după episodul petrecut la Răcari (vezi AICI) și lispa de reacție:

Vin în fața dumneavoastră aducându-vă din nou în atenție situația întâmplată la Liceul „Ion Ghica” din Răcari, când, la presiunea primarului localității, sub amenințarea faptului că se va ocupa de domniile lor, profesorii de acolo și, mai grav, elevi ai liceului, au fost obligați să participe la o așa-zisă cafenea liberală. (…) Am cerut Inspectoratului Școlar Județean, am cerut Ministerului Educației (…) demiterea conducerii liceului de la Răcari. Dacă nu ni se răspunde la această solicitare, solicit public demiterea inspectorului școlar general, dl Sorin Ion, pentru activitatea dumnealui partinică.

Alexandru Oprea trage un semnal de alarmă și cu privire la acțiunile șefilor Direcției Silvice Dâmbovița  (Costel Preda) sau Administrației Județene a Finanțelor Publice (Emilian Rusu), despre care spune că fac ședințe cu angajații, transmițându-le să susțină candidații PNL.

Atrag atenția unor instituții precum Direcția de Finanțe Publice sau Romsilva, despre care avem date și informații că fac presiuni asupra angajaților pentru implicare fățișă în campania electorală alături de PNL. Nu voi ezita să vin și să cer demisia conducătorilor acestor instituții. Avem cazuri, exemple concrete, nu vorbesc pe lângă subiect. Atrag atenția domnilor directori că ceea ce fac contravine prevederilor legale.

Demisia o cer inspectorului școlar general. Celorlalți le adresez un avertisment public să-și vadă de exercitarea atribuțiilor legale. La prima informație documentată în care-și permit să încalce prevederile legale, nu voi ezita să cer demiterea lor.

Onoare muncii!

ion-sorin-emilian-rusu-costel-preda

De la stânga la dreapta: Ion Sorin, Emilian Rusu, Costel Preda

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.