Serbările Băilor Pucioasa – o primă zi de excepție: lume multă, evenimente, entuziasm, concerte extraordinare!

serbarile bailor pucioasa (9)

Serbările Băilor Pucioasa au debutat ieri într-o atmosferă de reală sărbătoare și o vreme însorită, numai potrivită pentru week-end-ul plin de evenimente anunțat în orașul de sub Patrana.

Manifestările au început odată cu ședința festivă a Consiliului Local, la care au participat, alături de gazde – primarul Constantin Ana, viceprimarul Dan Sprînceană, administratorul public Alin Nițescu și consilierii locali -, oaspeți din localitățile cu care Pucioasa este înfrățită în Republica Moldova (orașul Vadu lui Vodă) și Lituania (orașul Jonava). De asemenea, au fost prezenți viceprimarii municipiului Târgoviște, Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, „frații mai mari” ai celor din Pucioasa, așa cum i-a recomandat Constantin Ana.

Momentele festive au continuat pe tot parcursul zilei, culminând cu ceremonialul de deschidere a serbărilor, din Parcul Central. Primarului Constantin Ana i-au fost alături președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Alexandru Oprea, deputatul Corneliu Ștefan, consilieri județeni și colegi primari din județ.

Momentul cel mai așteptat (și mai aglomerat) al primei zile a fost concertul extraordinar al celor 3 trupe rock de excepție: Compact, Trooper și Zdob și Zdub. Au încins atmosfera și au oferit mulțimii adunate un spectacol de excepție, promisiune a unei sărbători reușite, care va continua astăzi și mâine.

serbarile bailor pucioasa (1) serbarile bailor pucioasa (3) serbarile bailor pucioasa (5) serbarile bailor pucioasa (6) serbarile bailor pucioasa (7) serbarile bailor pucioasa (8)


Programul următoarelor 2 zile:

SÂMBĂTĂ 2 SEPTEMBRIE 2017

Ora: 10:00/22:00 – Parcul Central -Târgul comercianților

Ora: 10:00/18:00 – Poligon Moțăianca – Concurs de aeromodele radiocomandate “Memorial profesor Dumitru Diaconescu” , ediția a-X-a

Ora: 10:00/20:00 – Esplanada Pieței Centrale – Expoziția de fotografie cu imagini din Pucioasa și împrejurimi – MADĂLIN ANCA/RADU CHIRIȚĂ

Ora: 10:00/20:00 – Foaierul Primăriei – Galeria PRIM – Expoziție – Eveniment “CEASUL CA OBIECT DE ARTĂ” – designerul de ceasuri Augustin Matei

Ora: 10:00/20:00 – Foaierul Centrului Cultural European: Expoziția caricaturistului Ștefan Popa Popas

Ora: 10:00/20:00 – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Pucioasa – “Expoziții turistice” – imagini reprezentative (Alcázar de San Juan – Spania , Cartaxo – Portugalia, Jonava – Lituania, Vadul lui Vodă – Republica Moldova, Băile Pucioasa – România)

Ora :11:00 – Curtea Primăriei – Zona copiilor – Spectacole, jocuri și ateliere pentru copii; Primar pentru o zi

Ora: 11:00 – Str. Regală (Piața Gării – Bd. Gării – Str. Republicii) – Parada Mașinilor de epocă și BĂTAIA CU FLORI

Ora: 11:00/17:00 – Str. Republicii – Expoziția Mașinilor de epocă

Ora: 14:00 –  Piscina Green Heaven – Campionat de fotbal

Ora: 17:00/22:00 – “Parcul tinerilor” Copacul VTREE  jocuri și aplicații ONLINE (zona băncilor)

Ora 17:00/22:00 – Holul Centrului Cultural European (Intrare Cinema) – Expoziția de carte poștală “PUCIOASA INTERBELICĂ”, Colecția Arhitect Dan Nițescu

Ora: 19:00 – Casa Leonescu (str. Titulescu colț cu Bulevardul Gării), Spectacol “Pucioasa MON AMOUR”: Concert de Pian, Harpă – Cristina Munteanu, Dan Ardelean, Diana Tudor

Ora : 20:00 – Parcul Central, Concert : ROXANA NEMEȘ, ADDA, SMILEY

DUMINICĂ 3 SEPTEMBRIE 2017

Ora: 10:00/22:00 – Parcul Central -Târgul comercianților

Ora: 10:00/22:00 – “Parcul tinerilor” Copacul VTREE  jocuri și aplicații ONLINE (zona băncilor)

Ora: 10:00/20:00 – Esplanada Pieței Centrale – Expoziția de fotografie cu imagini din Pucioasa și împrejurimi – MĂDĂLIN ANCA/RADU CHIRIȚĂ

Ora: 10:00/20:00 – Foaierul Primăriei – Galeria PRIM – Expoziție – Eveniment “CEASUL CA OBIECT DE ARTĂ” – designerul de ceasuri Augustin Matei

Ora: 10:00/20:00 – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Pucioasa – “Expoziții turistice” – imagini reprezentative (Alcázar de San Juan – Spania , Cartaxo – Portugalia, Jonava – Lituania,  Vadul lui Vodă – Republica Moldova, Băile Pucioasa – România)

Ora 11:00 – Curtea Primăriei – Zona copiilor – Spectacole, jocuri și ateliere pentru copii; Primar pentru o zi

Ora: 12:00 – Str. Regală (Piața Gării – Bd. Gării – Str. Republicii) – PARADA MOTOCICLETELOR

Ora 17:00/22:00 – Holul Centrului Cultural European (Intrare Cinema) – Expoziția de carte poștală “PUCIOASA INTERBELICĂ” Colecția Arhitect Dan Nițescu

Ora 19:00 – Terasa Rustic (Bulevardul Gării), “Moftul Român” – Lari Giorgescu (actor al Teatrului Națioanal “I. L. Caragiale” București)

Ora: 19.:30 – Parcul Central, Concert: Maria Dragomiroiu, Ansamblu Profesionist Chindia (al CJD), Fuego

Ora: 22:00 – Spectacol de Artificii

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.