Spitalul Orășenesc Pucioasa va fi reabilitat pe bani europeni! Proiectul de peste 32 milioane lei a fost depus astăzi (detalii)

spitalul pucioasa

Orașul Pucioasa accesează bani europeni într-un ritm fără precedent. Primarul orașului, Constantin Ana, a anunțat astăzi depunerea celui de-al patrulea proiect din acest mandat (și cel mai mare de până acum): CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A SPITALULUI ORĂȘENESC PUCIOASA. E vorba de o investiție cu valoare totală de 32,270,838.22 lei (din care valoare eligibilă 32,188,937.15 lei), derulată prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 3.

Constantin Ana:

Lucrările ce vor fi realizate prin acest proiect sunt mult mai complexe si mai importante decât ati deduce din titlul proiectului.

Astfel, întreaga clădire centrală va fi consolidată și reabilitarea, va fi implementat un sistem de management al consumurilor, vor fi montate pompe de căldură, vor fi modernizate și înlocuite instalații, se va realiza un sistem integrat de ventilație și climatizare, vor fi înlocuite lifturile și vor fi refăcute finisajele.

Aceasta este prima etapă pe care o parcurgem, la nivel de investiții, pentru ca spitalul din Pucioasa să devina atractiv pentru cadrele medicale și sa ofere pacienților tot confortul necesar!

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.