Președintele CJ și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a vorbit într-un interviu acordat portalului stiripesurse.ro despre apropiatele alegeri europarlamentare și implicațiile acestora în prezidențialele din toamnă. A venit vorba și despre[Read More…]
Etichetă: adrian tutuianu
Fonduri europene: A fost inaugurat Centrul after-school din Raciu (foto)
S-a întâmplat astăzi, la Raciu, în prezența președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, a vicepreședintelui Ioan Marinescu, a prefectului Victor Sanda, a senatorului Leonardo Badea și deputatului Ionuț Săvoiu.[Read More…]
Adrian Țuțuianu: Am promisiunea de la Victor Ponta că vom primi resursele necesare să finalizăm campusul universitar!
Prezența Primului Ministru Victor Ponta ieri, la Nucet, lasă urme în județul Dâmbovița. Premierul a fost mulțumit tare de modul în care a fost organizat evenimentul și a plecat cu[Read More…]
Victor Ponta, la Nucet: Să ne vedem în vremuri bune și să fim uniți când trecem peste vremuri grele!
Prezent în mijlocul dâmbovițenilor la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii de la Mănăstirea Nucet, premierul Victor Ponta a dorit să le transmită un mesaj celor care participau la spectacolul dedicat Zilei Comunei.[Read More…]
Iulian Vladu, atac la PSD și Adrian Țuțuianu: Continuă presiunile pesediste în administrațiile locale!
Chinuit de remușcări că vorbește de rău în Săptămâna Mare, președintele PDL Dâmbovița, Iulian Vladu, nu s-a putut abține de la câteva fraze dedicate Partidului Social Democrat și fruntașilor acestuia.[Read More…]
Întâlnire la sediul CJD pe proiectul european de reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, s-a întâlnit astăzi, 14 aprilie 2014, la sediul forului administrativ județean, în calitate de reprezentant al instituției care asigură conducerea Adunării Generale a Asociației[Read More…]
De la Dâmbovița, Ecaterina Andronescu – mesaj pentru noiembrie: Sunt convinsă că Victor Ponta va fi candidatul nostru și viitorul președinte!
Vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu a fost prezentă ieri în județul Dâmbovița, la Hotelul Peștera, invitată la o instruire a PSD Ialomița pentru campania electorală a alegerilor europarlamentare, campanie care debutează[Read More…]
Victor Ponta, așteptat pe 25 aprilie la Nucet!
Potrivit informațiilor noastre, premierul României și președintele PSD, Victor Ponta, a acceptat, de principiu, să fie prezent în Dâmbovița pe 25 aprilie, la Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, hram[Read More…]
FOTO: Spectacol pentru copii oferit de OFSD Dâmbovița!
S-a întâmplat aseară, într-o Sală a Sindicatelor arhiplină de zâmbet și voie bună. Specatcolul pentru copii oferit de Organizația de Femei a PSD Dâmbovița a strâns laolaltă părinți, bunici și[Read More…]
Aparențe
Imaginea amicală s-a înfiripat azi la Ziua Romilor din Parcul Chindia. Țuțuianu Adrian (PSD) și Volintiru Mihail (PNL) s-au întâlnit în cortul amenajat de gazde și au legat/dezlegat câteva declarații[Read More…]





Comentarii recente