A fost aprobată Hotărârea pentru acordarea sprijinului de urgență pentru fermierii din sectorul vegetal

Deputatul PSD Dâmbovița, Marian Țachianu, informează asupra faptului că, în Ședința de Guvern din data de 14 septembrie 2023, a fost aprobată Hotărârea privind acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase. Valoarea sprijinului unitar excepțional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui.

Beneficiarii sprijinului de urgență sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o  cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului național tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui și care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervențiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere.

Autoritatea responsabilă cu implementarea sprijinului de urgență este Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, atât prin aparatul central, cât și prin structurile sale teritoriale. Plata acestui sprijin urmează a se face până la data de 31 decembrie 2023.

Țachianu amintește că Ministerul derulează, în continuare, Programul de rambursare a accizei la motorina folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul 2022, 1.63 lei/litrul de motorină utilizată în agricultură. Sprijinul de urgență prevăzut în prezentul act normativ este suplimentar ajutorului de stat amintit.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.