Adrian Țuțuianu, reacție la Iohannis: Se încearcă acoperirea gafei cu „evreii”! Revenim la tipul de conflict specific perioadei Băsescu!

tutuianu - iohannis

Vicepreședintele PSD și al Senatului, Adrian Țuțuianu, a reacționat astăzi după ieșirea lui Klaus Iohannis care a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă:

Este regretabil că dl președinte Iohannis iese din matca sa constituțională. Asistăm, într-un fel, la o revenire a tipului de conflict președinte – premier care a fost specific perioadei Traian Băsescu.

Cred că președintele are obligația să colaboreze în limite constituționale cu premierul României. Solicitarea de azi nu are nicio legătură cu atribuțiile sale constituționale, iar din punct de vedere moral este complet nejustificată. Dna Dăncilă conduce Guvernul de 3 luni de zile, sunt rezultate bune ale guvernării – am și făcut recent un bilanț – și credem că o colaborare instituțională este de preferat oricărui conflict.

Creșterea economică este foarte bună. Chiar și FMI a fost nevoit să revizuiască pe plus nivelul de creștere economică, la 5,1%. Încă un lucru pe care pot să-l spun și îl pot completa cu exemple concrete: 2018 și 2019 vor fi ani în care se vor face foarte multe investiții. Noi avem în județul Dâmbovița, pe OUG 28/2013, 747 milioane lei finanțare. Este o sumă extraordinar de mare. Pentru comparație, eu am avut, cât am condus Consiliul Județean, undeva la 10% în 4 ani.

Eu sper să se revină la sentimente mai bune. Eu cred că dl președinte trebuie să respecte rolul și statutul constituțional pe care îl are șeful Guvernului. (…) Premierul nu are a cere vreun fel de aprobare pentru ceea ce face, știu eu, o vizită externă, președintelui României.

Pe de o parte, asistăm, de câteva zile, la un început de campanie electorală a președintelui pentru alegerile de anul viitor, începând cu plimbarea cu bicicleta și toate discuțiile cu Banca Națională, atacurile repetate la Guvern. Pe de altă parte, cred că se încearcă acoperirea unei gafe (declarația lui Iohannis – „Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo, cu evreii” – n.r.), pentru că a fost o gafă, sancționată ca atare și de presa internă și de presa internațională.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. despre pretinsa „gafă” a „marelui mut” de la Cotroceni, Țuțuiene, pentru că nici noi nu sîntem proști: în martie a.c. la întîlnirea cu Trump, Netanyahu: Jews have a long memory! eh, despre „gafa” lui Bibi ce mai zici? tot antisemit?
    de peste 3000 de ani evreii sînt tot evrei și bine fac, nu sînt nici ulii și nici porumbei!
    pe hîrtie, da, „Creșterea economică este foarte bună.” dar convinge-i pe sindicaliștii din stradă să nu mai strige „Hoții!”, iar nouă, pensionarilor, de ce nu ne-ai indexat pensiile cu 01 ianuarie conf. legii?
    problema este una majoră: Iohannis nu a înțeles nici acum – după ce această „jenă națională” (ca să fiu elegant), Vasilica-Viorica, a șters pe jos cu Președintele României – că cu PSDragnea, dușmanul nemilos al românilor, nu se poate coabita!

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.