Adrian Țuțuianu, despre candidatul PNL Târgoviște: Dl Prisăcaru este o formă fără fond!

adrian tutuianu - cristian stan

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a oferit astăzi un comentariu dur la adresa candidatului PNL pentru Primăria Târgoviște, Ciprian Prisăcaru. Reacția vine după ce Prisăcaru a scris pe un site de socializare: Reabilitare stadion si Liga I! Proiectul început în 2014 este conceput de mine și continuat cu eforturile bugetare ale CLM si CJD, dar și cu buna pricepere a conducerii administrative și tehnice.

Dacă pe partea cu eforturile bugetare și priceperea staffului nu e nimic de comentat, nimeni nu știe la ce se referă Prisăcaru când vorbește de reabilitarea stadionului.

Adrian Țuțuianu: Omul minte de-ngheață apele. N-are nicio legătură cu niciun proiect de reabilitare a stadionului din municipiul Târgoviște. (…) Nu cred că dl Prisăcaru, poate v-aduceți dumneavoastră aminte, a prezentat cuiva vreun proiect de reabilitare a actualului stadion sau de construcție a unui stadion nou.

Singurele demersuri concrete pentru construirea unui stadion nou au început în toamna anului 2013, când a fost adoptat în Consiliul Județean planul urbanistic zonal de la fosta U.M. Gară. Hotărârea (o puteți parcurge AICI) descrie pentru prima oară ce investiții sunt planificate acolo, inclusiv stadionul de fotbal.

A urmat, în octombrie 2015, adoptarea tot în Consiliului Județean Dâmbovița a studiului de prefezabilitate pentru obiectivul „Complex sportiv – municipiul Târgoviște”. Puteți parcurge AICI hotărârea.

Celor 2 hotărâri li se adaugă o adresă a Companiei Naționale de Investiții prin care se comunică faptul că proiectul este cuprins în lista – sinteză și documentația se află în analiză.

Adrian Țuțuianu: La momentul acesta, am făcut toate demersurile necesare pentru a promova proiectul. Sper ca în următoarele 2 luni de zile să avem indicatori tehnico-economici aprobați de CTE a Ministerului Dezvoltării și să putem gândi la o finanțare după rectificarea din acest an.

Am preluat clubul Chindia Târgoviște de la PDL-ul dlui Prisăcaru, dânsul fiind un membru de frunte, cu datorii de aproape 2 milioane de lei, cu toți jucătorii – proprietatea lui Gică Popescu, cu un staff tehnic fără legătură cu județul Dâmbovița, în liga a III-a. Astăzi, Chindia Târgoviște are majoritatea jucătorilor localnici, 150 de copii la grupele de juniori mari și mici localnici, staff tehnic constituit din localnici și conducerea administrativă gestionată, de asemenea, din oameni ai locului. Astăzi vă dau și ultimul document – certificatul de atestare fiscală nr. 38.159/07.04.2016 din care rezultă ceea ce noi am arătat deja: ZERO datorii la clubul de fotbal Chindia Târgoviște.

Președintele CJD mai spune că discuția despre fotbal, despre sport, în general, este doar o parte din domeniile către care trebuie să se îndrepte administrația și că, în context, candidatul PNL este un tip superficial, fără pregătire pentru gestionarea unor probleme serioase:

L-aș dori pe dl Prisăcaru la discuții foarte aplicate despre ceea ce trebuie făcut pentru Târgoviște, și nu la împrăștiatul de minciuni. În paranteză fie spus, este foarte bine că ne ocupăm de fotbal, dar, dacă ne ocupăm doar de fotbal, volei și baschet, o să mâncăm lăptuci. Eu cred că trebuie să ne ocupăm de lucrurile cu adevărat definitorii pentru viitorul acestui municipiu, anume drumuri, apă, canal, locuri de muncă, săli de spectacole, poate un sediu nou pentru administrația publică locală, parcuri, lucruri care generează viitor pentru municipiul Târgoviște.

Eu sunt convins că dl Prisăcaru nu va face față niciuneia din discuțiile serioase pe aceste teme, pentru că dl Prisăcaru este o formă fără fond, cum, de altfel, sunt foarte mulți în politica dâmbovițeană.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.