Deputatul Corneliu Ștefan, interpelare la ministrul Carmen Dan pentru înființarea unei subunități ISU în zona Padina – Peștera (text)

corneliu stefan

Deputatul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a adresat în această săptămână ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, solicitându-i să aibă în vedere înfiinţarea unei subunităţi de pompieri în zona Padina-Peştera din Munţii Bucegi. Demersul apare ca necesar, susține deputatul, în contextul în care, în viitorul apropiat, platoul Padina-Peştera va fi transformat în staţiune turistică de interes naţional. Aici vor fi amenajate pârtii de schi, telescaun, baze sportive etc, iar cele mai apropiate subunităţi ISU se află la Pucioasa, Fieni şi Sinaia, adică la zeci de kilometri depărtare.

Textul complet al interpelării:

Doamnă ministru,

Vă aduc la cunoştinţă că, în ultimii ani, zona Padina-Peştera din Munţii Bucegi s-a dezvoltat considerabil. Există aici obiective turistice care atrag mii de vizitatori, indiferent de anotimp.

Numesc doar Peştera Ialomiţei, care a fost modernizată printr-un program european, şi mănăstirea cu acelaşi nume. De asemenea, din Padina-Peştera pornesc trasee spre Babele, Caraiman, Vârful Omu, Piatra Arsă, Dichiu, Moieciu-Bran etc.

În perimetrul Padina-Peştera, există hoteluri, pensiuni şi cabane turistice elegante. În plus, pe perioada verii, sute de turişti preferă să-şi petreacă vacanţa la cort, în spaţiile de campare.

Doamnă ministru,

În viitorul apropiat, platoul Padina-Peştera va fi transformat în staţiune turistică de interes naţional. Vor fi amenajate  pârtii de ski, telescaun, baze sportive etc.

În acest context, consider că este imperios necesar să se înfiinţeze în zona turistică Padina-Peştera o subunitate de pompieri, care să dispună şi de un echipaj SMURD. Numărul mare de oameni care vin la munte şi dezvoltarea bazei de cazare şi odihnă reprezintă un lucru bun, dar apar şi multe riscuri cu privire la producerea de incendii şi accidente grave.

Cele mai apropiate subunităţi de pompieri sunt cele de la Pucioasa, Fieni şi Sinaia, localităţi aflate la zeci de kilometri depărtare de Padina-Peştera. În cazul producerii unui incendiu spre exemplu, intervenţia va fi realizată cu întârziere, din cauza distanţei, dar şi din cauza problemelor ce pot apărea oricând pe un traseu montan.

Doamnă ministru,

Raportat la aspectele prezentate, vă rog să aveţi în vedere înfiinţarea unei subunităţi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cu sediul în zona montană Padina-Peştera. Precizez că funcţionează aici, cu eficienţă, puncte de lucru ale Poliţiei şi Jandarmeriei, iar apariţia unei structuri ISU ar completa echipele de intervenţii în Munţii Bucegi.

Solicit răspuns în scris.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.