Consecvent, Virgil Guran: DIN PĂCATE, trebuie să mergem înainte cu PSD-ul. O spun așa, cu un nod în gât…

I se pot reproșa multe președintelui PNL Dâmbovița, Virgil Guran, dar nu și lipsa de consecvență în declarații când vine vorba de relația de cuplu cu PSD. Acum câteva săptămâni, justifica deciziile privind comasarea alegerilor și lista comună la europarlamentare prin trebuința de a fi, în continuare, la guvernare. Ca un sacrificiu, cumva, ca „broscoiul” de odinioară al lui Ioan Oltean.

Astăzi, într-un interviu la RFI, liberalul reia aceeași idee: deși e neplăcut concubinajul, deși PSD transferă primari pe bandă rulantă, deși…deși…, „echilibrul și stabilitatea” cer ca PNL să rămână la guvernare. Și acum, și după 2024:

Oamenii trebuie să înțeleagă, așa cum am înțeles și noi, cei care nu ne-am dorit o alianță cu PSD, printre care și eu, că nu există altă soluție. În afară de PSD, în momentul de față, nu avem cu cine să ajungem la o înțelegere și la niște lucruri concrete, pentru că am văzut cum se manifestă celelalte partide (…). Pe dreapta sunt partide, în afară de noi, cu care nu poți să ai un dialog întotdeauna, că n-au diplomația necesară, n-au calmul necesar, pentru a putea să conducem o țară

Nu joacă corect PSD-ul (având în vedere numeroasele racolări de primari liberali – n.r.). Dacă nu ar fi echilibrul și stabilitatea țării în momentul de față, credeți-mă că ar fi mult mai multe discuții și scandaluri între noi. Bine, o să spună oamenii dar cine vă ține la guvernare, plecați! Vă spun cu maturitate, este necesar să rămânem la guvernare, că dacă nu, se întâmplă lucruri urâte în țara asta, dezechilibre urâte (…). Din păcate și pentru noi, trebuie să mergem înainte cu PSD-ul, pentru că este singura soluție de guvernare și de stabilitate în momentul de față, dar, repet, nu sunt corecți față de noi (…). O spun așa, cu un nod în gât, nu avem altă soluție, decât o alianță în continuare cu PSD-ul.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.