PSD Dâmbovița: Primarii, nemulțumiți de target-ul de voturi cerut de partid / sondaj-surpriză (surse)

PSD tânjește după campaniile optimiste de odinioară. Chiar și cele pe care le-a pierdut erau animate de credința ca rezultatul va fi nimic altceva decât câștigarea alegerilor (oricum s-ar fi numit ele). Era pasiune, era entuziasm, era mobilizare. Azi, cu 3 zile înainte de turul I la prezidențiale, expresia cea mai la îndemână e „băltirea în mediocritate”. Cuvântul „victorie” sună astăzi diferit față de acum 3 ani, 4 ani, 10 ani. Azi, victorie e să ajungi în turul II și să pierzi acolo cu nădragii în vine. Azi, șampania se desface la 19%.

La Dâmbovița, și mai dramatic. Organizația de aici a fost obișnuită cu rezultate extraordinare în ultimii 7 ani de zile. PSD Dâmbovița a câștigat tot ce se putea câștiga la scoruri uriașe, a câștigat în județ chiar și campaniile pe care, la nivel național, le-a pierdut. O filială – reper a ajuns, astăzi, la cel mai scăzut nivel electoral din istoria ultimilor 30 de ani.

Peste 3 zile se desfășoară turul I al prezidențialelor și primarii dâmbovițeni au primit target de voturi. La nivel județean: 90.000. Spun surse din partid că sunt nemulțumiri evidente exprimate de edili: numărul de voturi cerut de partid, prin președintele Rovana Plumb, pare imposibil de realizat în foarte multe localități. Mulți primari au și răbufnit, unii la modul: „Atâtea voturi abia am obținut eu, ca primar, într-o campanie bine organizată, într-un context politic favorabil, cu un PSD puternic și cu un leadership pe măsură. Nu puteți să-mi cereți să aduc tot atâtea voturi astăzi, când s-a ales praful de partid, atât la București, cât și în județ”.

Încă ceva: zice-se că PSD Dâmbovița a comandat un sondaj de opinie complex, pe mai multe paliere. Rezultatele au confirmat cele mai urâte coșmaruri de la instalarea Rovanei Plumb: organizația a ajuns la 25% în Dâmbovița, un minim istoric rușinos / Târgoviște – 21-23% / Cristian Stan – intenție de vot peste 40%!

Alt coșmar pentru dna Plumb: la capitolul încredere, cel mai bine cotat lider politic local este…. senatorul Adrian Țuțuianu (cu o cotă incredibilă de aproape 50%), urmat, la mare distanță de Corneliu Ștefan. Dna Plumb umple partea de jos a clasamentului.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.