Senatorul Adrian Țuțuianu, revoltă față de ce se întâmplă în industria de apărare (declarații)

Senatorul PRO ROMÂNIA, Adrian Țuțuianu, fost ministru al Apărării Naționale, se ridică împotriva celor care gestionează astăzi industria de apărare, criticând dur lipsa de măsuri pentru salvarea unităților economice de profil, precum și lipsa de viziune în protejarea acestui domeniul strategic.

Revolta fostului ministru este motivată, în primul rând, de ceea ce se întâmplă la unitățile de profil din județul Dâmbovița:

V-am adus în atenție acum 2 săptămâni faptul că, la Moreni, nu s-a făcut niciun pas pentru producția de transportor blindat. Anul 2019, conform proiecției inițiale, trebuia să fie anul în care se produc cele 2 prototipuri. Ministerul Economiei și Ministerul Apărării n-au semnat, până astăzi, nimic concret cu Rheinmetall, care ține de acest proiect, ceea ce înseamnă că salvarea societății Automecanica se prelungește și s-ar putea să nu mai avem ce salva peste 2 ani de zile.

Situația dramatică în industria de apărare dâmbovițeană este la Mija. Și am să vă dau câteva cifre ca să vedeți cum au evoluat lucrurile. În 2012, Uzina Mecanică Mija avea 304 salariați, în 2015 – 422, în 2016 – 544, în 2017 – 646, în 2018 – 455 de salariați. Puteți să observați că anii 2015 – 2017 au fost ani de guvernare Ponta și ani în care personal m-am ocupat ca cele 3 societăți comerciale din industria de apărare dâmbovițeană (Mija, Moreni, Dragomirești) să aibă de lucru. Astăzi, de industria de apărare din județ nu se ocupă nimeni! Rovana „Pauker” Plumb este preocupată să plece la Bruxelles și să-și promoveze pe „dl Goe” la alegerile parlamentare de anul viitor.

La 1 aprilie, astăzi, îi spun eu doamnei Rovana Plumb, 79 de persoane de la Uzina Mecanică Mija au plecat acasă, în șomaj. Deci, oamenii aceștia nu vor avea ce pune pe masa copiilor lor la Paștile de peste 3 săptămâni.

Mai mult, senatorul dâmbovițean critică lipsa de acțiuni din partea celor care conduc portofoliile Apărării și Economiei:

De asemenea, vă semnalez faptul că am pornit, când eram la Ministerul Apărării Naționale, un proiect de modificare a HG 1470/2005, care are în vedere procedura de vânzare de către Armată a produselor rezultate din delaborări. (…) Ce constat? Că, din septembrie 2017 până astăzi, proiectul se plimbă între ministere. Ce am vut eu să fac? Să spunem așa: că Armata delaborează, că produsele se dau, în principal, industriei naționale de apărare și, numai în măsura în care există un excedent, se pot vinde pe piața externă. Ce se întâmplă astăzi? Majoritatea produselor se vând pe piața externă, cei mai mulți beneficiari sunt din Bulgaria.

Nu au reușit cei care guvernează astăzi să rezolve această problemă de 2 ani de zile, cu consecințe grave pentru industria de apărare din România. (…) Oamenii care conduc astăzi Ministerul Apărării și ministerul Economiei și cei care coordonează activitatea Guvernului sunt incompetenți. Andrușcă a fost un exemplu nefericit, dar se pare că plecare lui n-a rezolvat nimic. Direcțiile în care se mișcă industria de apărare românească sunt dramatice.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.