Primarul municipiului Târgoviște, mesaj tranșant despre susținerea lui Adrian Țuțuianu

Ipotezele alimentate în diferite articole de presă privind o eventuală sancționare a președintelui PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, la viitorul Comitet Executiv Național, nu prea își găsesc suport în viața reală. Liderul de la Dâmbovița se bucură de o susținere extrem de puternică din Organizație, ceea ce face improbabil orice scenariu cu sancțiuni. A fost săptămâna trecută acea declarație de susținere din partea primarilor dâmbovițeni, a conducerii Consiliului Județean și a Ligii Aleșilor Locali.

Astăzi, adaugă pe subiect primarul municipiului Târgoviște și președinte al Organizației PSD Târgoviște, unul dintre cei mai importanți oameni ai partidului – Cristian Stan:

Mi se pare o chestiune aproape incredibilă (o eventuală propunere de excludere a lui Țuțuianu – n.r.), în condițiile în care a-l îndepărta pe Adrian Țuțuianu de la Organizația PSD Dâmbovița înseamnă să faci cea mai mare favoare pe care o puteai face vreodată adversarilor politici de la Dâmbovița și nu numai. Un om care nu a pierdut nicio bătălie electorală, un om care și-a ținut la respect absolut toți adversarii politici pe care i-a avut nu cred că poate fi la acest mod tratat de către conducerea partidului.

Organizația PSD Dâmbovița este alături de omul care, prin activitatea sa, a impus respect și a fost întotdeauna, din momentul în care a preluat conducerea organizației, motorul electoral și nu numai al acesteia.

Stan desființează și ipoteza impunerii unui alt președinte la PSD Dâmbovița:

Politica este pe voturi, indiferent că discutăm de politică în cadrul organizației sau când candidăm pentru funcții administrative. Eu nu cred în mișcări de culise; eu cred într-un proces democratic și cred că validarea prin vot pentru orice funcție ține de esența politicii moderne. (…) Nu cred că poate rezista un președinte contra voinței organizației. E foarte greu pentru o organizație să aibă victorii electorale cu un președinte impus.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.