Primarul municipiului Târgoviște, vizită externă la Castellon (Spania). Primele întâlniri la Consulatul României

castellon (1)

Primarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan, viceprimarul Cosmin Bozieru și consilierul județean Claudia Gilia se află zilele acestea într-o deplasare peste hotare, în Spania, la Castellon, acolo unde trăiește una dintre cele mai numeroase comunități de români dâmbovițeni din diaspora.

Prima întâlnire a fost cu Dragoș Viorel Tigău, ministru plenipotențiar, șef al oficiului consular al României în Castellon de la Plana, căreia i s-au adăugat discuții purtate cu Robert Claudiu Helvig și Gheorge Florea, consuli în cadrul aceluiași oficiu.

Cristian Stan: Am abordat aspecte care țin de serviciile consulare oferite celor peste 20.000 de târgovișteni care se află în Castellon, de problemele pe care le întâmpină și de găsirea unor modalități concrete prin care aceștia să fie sprijiniți. Am primit asigurări că solicitările concitadinilor noștri vor fi tratate cu toată responsabilitatea. 

Ca reprezentant al administrației publice locale din Târgoviște, voi face tot ce pot pentru ca drepturile zecilor de mii de târgovișteni care se află în afara granițelor țării să fie garantate și respectate.

Consulatul României din Castellon de la Plana este unul din cele mai importante oficii ale României în străinătate, deservind Comunitate Valenciană cu provinciile Castellon, Alicante și Valencia, zone unde trăiesc peste 100.000 de români.

Pentru delegația noastră urmează întâlnirea cu primarul orașului, Amparo Marco Gual.

Onoare muncii!

castellon (2) castellon (3) castellon (4) castellon (5)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.