Târgoviște: Victor Ponta, întâlnire cu filiala Pro România Dâmbovița (foto și declarații)

ponta - pro romania

Fostul premier, Victor Ponta, a făcut astăzi o vizită în municipiul Târgoviște, pentru o întâlnire cu simpatizanții Pro România, partidul înființat de fostul lider PSD. Înâtlnirea a avut loc la sediul Bibliotecii Județene, iar alături de Ponta s-au aflat Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației și deputatul Alin Văcaru.

Înainte de întâlnirea de la Bibliotecă, Ponta a mers la Universitatea „Valahia” și la Arhipiscopia Târgoviștei, unde a discutat cu IPS Mitropolit Nifon.

Victor Ponta:

Eu am venit doar ca să mă întâlnesc cu oameni cu care am lucrat, cu care am făcut lucruri bune în ultimii ani, să le aduc aminte iarăși de lucrurile bune și importante pe care le-am făcut și să zic că avem un lucru foarte clar de făcut. Nu ne luptăm cu PSD, pentru că PSD e familia mea, dar, dacă au confiscat-o niște indivizi, încercăm să-i reprezentăm pe oamenii care votează PSD și care n-au votat, neapărat PSD, dar care au fost mulțumiți de guvernarea pe care am reușit-o împreună.

Când a fost întrebat de coordonare Organizației Dâmbovița și dacă există o ierarhie de conducere, Ponta a răspuns:

Toți cei de-aici au primit de la noi drepturi de coordonare, dl Diaconu (???), dl Marinescu, toți cei de-aici. Când, în toamnă, o să vedem organizația cum arată, atunci să se și aleagă pe funcții. Deocamdată, n-avem nici noi funcții, n-au nici ei. Suntem fondatori toți, suntem inițiatori și, dacă începem cu funcții, începem prost.

La insistența presei de a ști cine se ocupă la Dâmbovița de acest partid, Ponta a devenit ușor iritat:

Aveți dvs ceva cu funcțiile, că nu înțeleg de ce insistați? (…) Nu înțeleg ce mă întrebați și, când nu înțeleg ce mă întrebați, devin suspicios.

Dincolo de răspunsul evitat de Victor Ponta, Pro România are cel puțin 2 lideri în județ: fostul prefect Ioan Marinescu și fostul deputat Georgică Dumitru. Există și interesul fostului președinte CJD, Alexandru Oprea, dar acesta dă semne că nu s-ar alătura decât din postura de Număr 1 al filialei.

Onoare muncii!

ponta - pro romania (3) ponta - pro romania (4)ponta - pro romania (2)ponta - pro romania (1)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.